23 iun. 2011

Hoţul strigă hoţii - Pardon, trădătorul

Stimatul nostru preşedinte s-a remarcat în mandatele sale doar prin atacuri la persoană şi foarte, foarte puţine reuşite. Pe principiul "ţara arde şi baba se scarpină", El Presidente aflat în scădere de turaţie a mutat pripit înaintea opoziţiei anunţând proiectul minune de reorganizare teritorială. Asta fără a avea un proiect concret... Doar pentru a fi el primul. 
Poporul a avut şi are subiect de discuţie reorganizarea teritorială în timp ce, de exemplu, tanti Nuţi primeşte cartonaşul roşu de la Uniunea Europeană. În unul din puţinele momente în care dl. Băsescu dă public o reprezentaţie alături de preşedinţii celor mai importante două partide de opoziţie la Cotroceni acesta reuşeşte să aibe o nouă reprezentaţie lamentabilă. Pentru că dumnealui îi place să cadă doar în picioare i se adresează foarte probabil viitorului preşedinte: "domnule, rămâneţi în Opoziţie?".

Cocoşat de problemele conducerii ţării, de ideile sale fixe de-a intra în istorie şi de grija de-a îşi păstra slugile la guvern domnul preşedinte a comis noi MARI GAFE. Adică cel mult două milioane de etnici maghiari sunt mai privilegiați decât românii în țara lor. Românii sunt mai proști și pot face 2-300 de kilometrii până la "capitala reginală".

Pentru a ascunde această mare trădare Băsescu recurge la tactica lui clasică. Dacă mai era cineva important neatacat de el, aceea persoană era regele Mihai. Asta după ce s-a folosit de imaginea regelui.


După cum menționa, dumnealui nu i-a prea placut școala. Se pare că a lipsit și de la orele de istorie iar cum bine spunea cineva... Băsescu a reușit să-și atingă limitele incompetenței.

Rușine Dinu Patriciu!

Update: Mulțumesc celor de la hotnews.ro ca au adus aminte de ce spunea domnul președinte acum 5 ani: "Principalele acţiuni criminale menţionate în Raport şi pe care ţin să le amintesc aici, ca argument pentru această prea-mult amânată condamnare sunt următoarele: [...] (3) distrugerea partidelor politice şi a continuităţii constituţionale a statului român, prin abdicarea forţată a Regelui Mihai."

Trecând într-o notă umoristică recomand: articolul 1 si articolul 2 de pe trombon.ro.

Update 2: Nu pot să cred! Un băsist clasic, Dan Tapalagă, a deschis ochii și se pare că a întors armele. Merită citit! Sper să nu fie doar un foc de paie!

Update 3: Azi, 25.09.2010, de ziua sa, Regele Mihai a susţinul primul său discurs în Parlament după abdicarea din 1947. La mulţi ani, Majestate!
După cum era de aşteptat... Mr. President s-a dat ocupat şi nu a avut bunul simţ să onoreze invitaţia în parlament. Cu acest prilej şi BBC-ul îi bate obrazul. Tot cu această ocazie, Regele a raspuns scurt, diplomatic şi la obiect "Nici nu merita sa reactionezi la asa ceva, pentru ca, stiti, este un lucru atat de marunt. Si asta este genul lui. Cu cat sunt mai marunte jignirile sale, cu atat se crede mai important".