Oamenii de langa noi

Azi am profitat de vremea excelenta pentru jogging si am admirat strazile destul de pustii din cateva cartiere timisorene. In mod normal, intr-o astfel de zi singurul lucru inedit ar fi peisajul rarefiat de pietoni si masini. Asa a fost si pentru mine o buna parte din distanta parcursa.

Ajuns in zona Complexului am avut parte de-o scena care mi-a cam stricat buna dispozitie.

Imagineza-ti o femeie cu parul carunt, trecuta de ani buni la pensie, intr-un halat simplu, cu o bata si o plasa de plastic alaturi. Poate fi chiar mama sau bunica oricaruia din noi. Doamna respectiva era langa un tomberon deschis si savura de zori o felie de pepene rosu (lubenita) deasupra acestuia. Desi foarte probabil felia respectiva era alterata, doamna respectiva o savura cu atat de multa pofta incat m-a facut sa ma intreb: oare cand am mancat ultima data ceva cu atata pofta?

Apoi, trecand pe langa dansa cu capul in pamant ma gandeam: In ce lume/tara traim?! 

Pentru ca nu aveam nimic cu mine, nici macar un leu, mi-a fost rusine c-am putut face doar atat…

Lectie de bunic

Ieri am fost de "gardă" și mersesem în același parc atât dimineata cât și seara.

De dimineață văzusem un bunic mai aparte cu o mogâldeața de 11 luni dar, desi l-am ajutat la adunarea jucăriilor, n-am apucat să-i aflu povestea căci eram prea ocupat cu odrazla mea și aceștia plecaseră mai repede.

În sesiunea de seară, bunicul respectiv a revenit cu juniorul și am aflat câte ceva despre povestea sa.

Deși are amputate ambele picioare din cauza unei boli grave la o vârstră destul de fragedă, acest bunic iese zilnic cu nepoțelul în parc. În timp ce unii părinti sau bunici fug de responsabilitatea îngrijirii odrazlelor, acest domn merită tot respectul pentru tăria de caracter și modul în care are grija de al său urmas. 

Mă înclin!