Actuala criză economică a schimbat multe din năravurile oamenilor.
Eu, am început să tratez cu mai multă responsabilitate afişul prezent în cam orice magazin decent: "Păstraţi bonul fiscal până la ieşirea din magazin". Sincer, până în acest an am ignorat acest mesaj şi nu ţineam cu tot dinadinsul să cer bonul atunci când cumpăram cu bani cash. Când cumpăr cu card-ul e cu totul altă poveste şi atunci, fireste, pe lângă chitanţa de extragere numerar de pe card obţin şi bonul fiscal.
În schimb, la piaţă regulile fiscale dispar şi nu se mai poate vorbi de bon fiscal. O măsură de introducere a bonurilor fiscale în pieţele agro-alimentare ar fi "bomboana pe coliva" sărmanului ţăran.
Trecând peste aceste aspecte de normalitate, îmi propun să enumăr două experimente trăite recent, experimente ce au legătură cu bonul fiscal.
Primul s-a întâmplat în Galeria 1 din Timişoara. Acum două săptămâni am fost cu soţia la un magazin ce aduce detergenţi din Germania, de calitate net superioară aceluiaşi brand românesc. Am găsit ce căutam, am scos banul şi am plătit. Vânzătoarea, repede... dă să treacă la următorul client şi o întrerup:
"- Bon fiscal se poate?"
Surprinsă îmi răspunde sec:
"-Da!".
Ok. Am aşteptat să bată în casă suma... Şi am aşteptat.... Casa de marcat se încăpăţâna să scoată bonul. Până la urmă i-a dat în cap după ce a umblat pe la sulul de hârtie. Mi l-a dat şi am plecat mulţumind-i. Ca majoritatea vânzătorilor români nu mi-a zis nici "Dute ...".
Stângăcia cu care vânzătoarea manipula casa de marcat mă face să cred că nu o foloseşte prea des.
A doua situaţie s-a întâmplat astăzi. De dimineaţă, înainte de job am fost într-un super-market să fac nişte mici cumpărături. La ieşire, pentru că nu mâncasem nimic de dimineaţă am decis să cumpăr doi covrigi şi doi langoşi de la un chioşc aflat la ieşirea din super-market. În total era 3,6 ron. O domnişoara era pe post de vânzătoare şi covrigii se faceau în spatele ei. Când mă servea ea, în spatele meu au venit alţi clienţi. Mă serveşte şi aştept să îmi dea restul. Apoi, instant, duduia îi întreabă pe cei din spatele meu ce vor. I-am adresat aceeaşi întrebare:
"- Bon fiscal se poate?"
"- Da!"
Şi apoi, a început adevăra distracţie! A batut de 4 ori în casă suma greşită, a scos hartia, a rupt-o... numai suma magnifică de 3,6 ron se încăpăţâna să fie afişată pe display-ul casei de marcat. Semne clare că duduia NU obişnuia să folosească casa de marcat. Într-un final, la a cincea încercare a reusit! URAAA!
Cu siguranţă astfel de cazuri se regăsesc la fiecare pas, în orce colţ din oraşele patriei. Sunt convins că fiecare din noi se loveşte aproape zilnic de aceste aspecte.
Important e să luam atitudine. Eu, am început să o fac. Sper că şi tu! :)
Vânzătorilor de la noi le recomand o simplă vizită în Germania. Vor rămâne şocaţi de modul politicos în care vânzătorii te întâmpină, cum îţi răspund şi cum încearcă din răsputeri să-ţi dea ultimul cent. Aceeaşi poveste şi la hoteluri. Te simţi tratat cu un profund respect... iar la noi, la Mamaia cu foarte mult dispreţ pe bani tăi. De aceea, prefer să merg peste graniţă, decât să fac un drum interminabil (Timişoara - Constanţa) şi să fiu umilit.
Vânzătorilor de la noi le recomand o simplă vizită în Germania. Vor rămâne şocaţi de modul politicos în care vânzătorii te întâmpină, cum îţi răspund şi cum încearcă din răsputeri să-ţi dea ultimul cent. Aceeaşi poveste şi la hoteluri. Te simţi tratat cu un profund respect... iar la noi, la Mamaia cu foarte mult dispreţ pe bani tăi. De aceea, prefer să merg peste graniţă, decât să fac un drum interminabil (Timişoara - Constanţa) şi să fiu umilit.