Se afișează postările cu eticheta gps. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta gps. Afișați toate postările

8 mai 2012

Aventuri cu GPS

Anul acesta am avut un 1 Mai muncitoresc mai aparte. Am sărbătorit ziua muncii prin muncă pe o plantaţie IBM din State. Mai exact, pentru două săptamani am fost plecat cu probleme de serviciu în State. Călatoria a implicat trezirea matinală înainte de ora 5, doua escale şi o închiriere auto. După o călatorie de 26 de ore am ajuns la destinaţie într-un orasel din împrejurimile Denver-ului.

Pentru a ajunge la destinaţie am folosit un prieten din familia GPS, device împrumutat de la un coleg ce avea harta de State. Primele doua zile jucaria a fost de vis. Luni dimineaţa, când chiar mă grăbeam pentru a ajunge în lobby room şi a întâlnii nişte colegi americani, mă trezesc că softul de pe jucăria mea (un Pocket PC cu Windows CE 6.0) nu binevoieşte a mai pornii. Zicea că a apărut o versiune mai nouă a apărut şi mă întreba dacă vrea să fac update. Următorul pas... "Program application database cannot be found. Please insert original application SD card". Pa, pa! 
Am încercat practici voodu, resetări, scoaterea cardului, etc. Nimic! De vis...
Nu-mi place să bag nasul în lucrurile altora fără permisiunea acestora și de aceea nu luasem un dispozitiv de conectare a Pocket PC-ului la PC/laptop via USB. Unii mai au salvate şi date personale pe astfel de device-uri.

Norocul meu a fost că nu era pentru prima dată când eram acolo şi ştiam cum să ajung la firmă. Toată săptămâna a decurs normal. 
Vineri seara trebuia să-mi aştept un coleg la aeroport şi cum îmi era frică că-mi voi prinde urechile pe intersecţiile autostrăzilor din State, am împrumutat de la o colegă un device GPS ajuns la pensie... dar încă funcţional. Colega mi-a arătat cam cum îi funţionează jucăria şi chiar îmi arătase că avea setat în lista de destinaţii şi aeroportul. Am zis... brici! 
Plec spre aeroport pe la 20:15 pentru a nu avea surprize şi pentru a-l lua pe colegul ce ajungea la 22:17. Urmând sfaturile anemice ale relicvei setată pe unităţi metrice americane, ajung pe I-25 S (o adevărată autostradă cu 3 și 4 benzi pe sens - în funcție de porțiunea de drum) şi cu ajutorul râşniţei reuşesc performanţa să ratez intrarea pe Toll Way o scurtătură. Ea avea alte planuri.

Adevarul e că, venind dinspre nord spre Denver, intrarea pe Toll Way e imediat după ce urci o mica pantă. Dacă nu știi că urmează să faci dreapta ai toate șansele să ratezi ieșirea de pe autostradă.
Am zis că ştie jucăria ce ştie şi i-am dat tot înainte... urmându-i sfaturile.

Silviu tot defila... şi de downtown se apropia. La un moment dat primesc indicaţii să fac dreapta, urc pe un pod şi mă îndrept vertiginos spre centru. Era 21:20. După nici două mile aflu că am ajuns la destinaţie. Superb... numai aeroport nu era acolo. În stânga mea erau zgârie-nori şi băieţi ce prestau la lumina proiectoarelor ceva lucrări de reparare a unei porţiuni de şosea. La prima ocazie am întors şi am cătutat aeroportul după puncte de interes. Erau doar vreo 15 mile până la DIA (Denver International Airport).

Nu apuc să ies bine din downtown pe I-25 şi fiind pe prima bandă, în dreapta, văd un negru fluturând o eşarfă cu steagul Americii în spatele unei maşini. Primul instinct a fost să pişc puţin frâna. Mi-am continuat ușor drumul și după ce am văzut în faţa maşinii sale încă o maşină trecută prin ghetto-uri  am accelerat.
După ce am mai străbătut câteva mile și după o indicație la dreapta pentru aeroport am mai reușit odată să ies de pe autostrada spre aeroport. De vis... GPS-ul meu indica 11 mile. Dându-mi seama de greşeală m-am învârtit puţin pe străzile din jurul pasarelei ce trecea peste autostradă şi am reuşit o ieşire ce-mi indica 8 mile până la aeroport. Într-un final... Victory! Pena Boulevard şi DIA.

Am parcat la 22:05 şi a trebuit să-mi mai aştept 10 minute colegul pentru ca acesta să ajungă la baggage claim. Drumul de întoarcere a decurs normal pe Toll Way dar nu fără surpize. Iubitul GPS nu ştia numarul şi numele străzii. Ştia doar de numele strazii + "Avenue". Desigur era altă locaţie din oraş. Suspectând din start de la intersecția unde ne-a indicat să facem dreapta în loc de stânga, întoarcerea şi ajungerea la destinaţie a decurs normal.

Concluzia: Dacă împrumuți un GPS asigură-te că ce au alții la "favourites" e cu adevarat ce dorești și tu.