16 dec. 2012

Parcagii cu dizabilităţi

Din seria, să luăm atitudine, prezint câteva poze făcute recent prin parcările timişorene. 
Poate, făcând publice ispravile lor, vreodată ele ajung să fie văzute de alti astfel de participanţi la trafic şi vor fi mai atenţi. Drept urmare, zic să-i facem cunoscuţin la rubrica "rușinică".

Într-o sâmbătă de toamnă, la mijlocul zilei când locurile libere erau pe alese în parcarea subterană a mall-ului din Timişoara, unora le era greu să se deplaseze cel mult 100 de metri în plus.  Drept urmare, mertită să facă parte din categoria celor cu dizabilități.

Tot într-o sâmbătă, în parcarea Kaufland din zona Calea Șagului din Timișoara unei doamne îî fusese greu să parcheze un uriașul Smart.

Mai târziu, părăsind parcarea, am remarcat că oamenii au terminat cumpărăturile.

Tot la capitolul handicapați, în parcarea Realului din Calea Aradului locurile speciale sunt ocupate mai tot timpul. Într-o joie seară de noiembrie am dat de acest specimen.

Adevarată artă a parcării, nu alta...

Au mai trecut cateva săptămâni și X5-ul e tot acolo. Nu cred că mașina a fost stârnită din loc caci ea e la datorie și în aceasta săptămâna, alături de alti "handicapați". De menționat că existau destule locuri libere și curățate de parcat.

Un prieten, povestea că la Iulius Mall din Cluj mașinile de pe locurile de handicapați erau ridicate. Azi am ratat ocazia de-a verifica ce s-a întâmplat la mall-ul cu același lume în Timișoara. Pe la ora 15 când ajunsesem acolo era eXtreeem de aglomerat. După ceva eforturi, m-am bucurat c-am prins un loc în parcarea subterană ș-am fugit la cumpărături.

Update: N-a trecut mult timp de la publicarea acestui articol si la prima vizita in Kaufland am dat de alt ghertoi handicapat. Confirm faptul ca si Dacia Duster era tot pe un loc de handicapati. Eu gasisem foarte usor loc, vreo 10 locuri mai la stanga.


2 comentarii:

Andy spunea...

Bravo, fa-i de rusine. Fir-ar ei sa fie de lenesi ;)

P.S. La Cluj masinile nu erau ridicate dar li se blocau rotile.

Sly spunea...

La șoricul ce-l au ăștia nu știu ce-i aia rușine.

Blocatul roților e un prim gest de normalitate. Ieri, cand ieșisem cu cumpărătile din Auchan, parcarea era plina de clacsoane și nu se mai permitea intrarea în parcare. Noroc sau ghinion că mai aveam și alte cumparaturi de făcut și n-am fost nevoit să stau la coadă pentru a ieși.