Experiment de normalitate - bonul fiscal

Actuala criză economică a schimbat multe din năravurile oamenilor.

Eu, am început să tratez cu mai multă responsabilitate afişul prezent în cam orice magazin decent: "Păstraţi bonul fiscal până la ieşirea din magazin". Sincer, până în acest an am ignorat acest mesaj şi nu ţineam cu tot dinadinsul să cer bonul atunci când cumpăram cu bani cash. Când cumpăr cu card-ul e cu totul altă poveste şi atunci, fireste, pe lângă chitanţa de extragere numerar de pe card obţin şi bonul fiscal.

În schimb, la piaţă regulile fiscale dispar şi nu se mai poate vorbi de bon fiscal. O măsură de introducere a bonurilor fiscale în pieţele agro-alimentare ar fi "bomboana pe coliva" sărmanului ţăran.

Trecând peste aceste aspecte de normalitate, îmi propun să enumăr două experimente trăite recent, experimente ce au legătură cu bonul fiscal.

Primul s-a întâmplat în Galeria 1 din Timişoara. Acum două săptămâni am fost cu soţia la un magazin ce aduce detergenţi din Germania, de calitate net superioară aceluiaşi brand românesc. Am găsit ce căutam, am scos banul şi am plătit. Vânzătoarea, repede... dă să treacă la următorul client şi o întrerup: 

 "- Bon fiscal se poate?"

 Surprinsă îmi răspunde sec: 

"-Da!".

Ok. Am aşteptat să bată în casă suma... Şi am aşteptat.... Casa de marcat se încăpăţâna să scoată bonul. Până la urmă i-a dat în cap după ce a umblat pe la sulul de hârtie. Mi l-a dat şi am plecat mulţumind-i. Ca majoritatea vânzătorilor români nu mi-a zis nici "Dute ...". 

Stângăcia cu care vânzătoarea manipula casa de marcat mă face să cred că nu o foloseşte prea des.

A doua situaţie s-a întâmplat astăzi. De dimineaţă, înainte de job am fost într-un super-market să fac nişte mici cumpărături. La ieşire, pentru că nu mâncasem nimic de dimineaţă am decis să cumpăr doi covrigi şi doi langoşi de la un chioşc aflat la ieşirea din super-market. În total era 3,6 ron. O domnişoara era pe post de vânzătoare şi covrigii se faceau în spatele ei. Când mă servea ea, în spatele meu au venit alţi clienţi. Mă serveşte şi aştept să îmi dea restul. Apoi, instant, duduia îi întreabă pe cei din spatele meu ce vor. I-am adresat aceeaşi întrebare:

 "- Bon fiscal se poate?"

 "- Da!"

Şi apoi, a început adevăra distracţie! A batut de 4 ori în casă suma greşită, a scos hartia, a rupt-o... numai suma magnifică de 3,6 ron se încăpăţâna să fie afişată pe display-ul casei de marcat. Semne clare că duduia  NU obişnuia să folosească casa de marcat. Într-un final, la a cincea încercare a reusit! URAAA!

Cu siguranţă astfel de cazuri se regăsesc la fiecare pas, în orce colţ din oraşele patriei. Sunt convins că fiecare din noi se loveşte aproape zilnic de aceste aspecte. 

Important e să luam atitudine. Eu, am început să o fac. Sper că şi tu! :)

Vânzătorilor de la noi le recomand o simplă vizită în Germania. Vor rămâne şocaţi de modul politicos în care vânzătorii te întâmpină, cum îţi răspund şi cum încearcă din răsputeri să-ţi dea ultimul cent. Aceeaşi poveste şi la hoteluri. Te simţi tratat cu un profund respect... iar la noi, la Mamaia cu foarte mult dispreţ pe bani tăi. De aceea, prefer să merg peste graniţă, decât să fac un drum interminabil  (Timişoara - Constanţa) şi să fiu umilit.

Cel mai lung meci de tenis # 2010 Wimbledon John Isner Vs. Nicolas Mahut

Ieri s-a disputat cel mai lung meci de tenis din toată istoria tenisului. Meciul se va continua azi.

În calificările turneului de la Wimbledon 2010, meciul dintre Nicolas Mahut (FRA) şi John Isner (USA) a intrat în istorie. Meciul s-a desfăşurat timp de 9 ore şi 58 de minute şi va continua şi azi.

S-au depaşit nişte recorduri uluitoare:

- Ceea mai lungă partidă din istoria tenisului. Precedenta a fost de şase ore şi treizeci şi trei minute şi s-a dispotat între Fabrice Santoro şi Arnaud Clement, la Roland Garros 2004.

- Ambii jucători au depăşit deja recordul de aşi realizat de Ivo Karlovic (78 în 2009)

- Meciul cu cele cu cele mai multe game-uri a fost de 112 game-uri. Şi acest record e depăşit.

Detaliile meciului se găsesc deja la loc de cinste pe Wikipedia:
http://en.wikipedia.org/wiki/2010_Wimbledon:_Mahut-Isner_match.

Vor continua să fie updatate.

Şi meciul continuă, azi!

Fie ca, cel mai bun să câştige!

_______
Late edit: Şi câştigătorul este John Isner 6-4, 3-6, 6-7, 7-6, 70-68. Felicitări ambilor jucători!
Durata totală de desfăşurare a meciului a fost de unsprezece ore şi cinci minute.

Primul radar

Ieri, mă întorsesem de la socrii mei, din Reşita. Plecasem lejer, foarte degajat şi fără chef de-a şofa cu viteză.

Străbătusem toată Bocşa cu 45-50 km/h şi la prima parcare după Bocşa am oprit să "stropesc un stâlp". Am plecat şi dupa aproximativ 1 km vroiam să depăşesc o Skoda Fabia ce mergea destul de încet (aprox. 70 km/h). Când eram în depăşire, observ că după curba următoare apare din faţă o dacie. Am frânat şi am intrat în spatele Skodei. 

Dintr-o dată, fără motiv, conducătorul Skodei pune o frână bruscă. Frânez şi eu şi apoi îi fac semn cu farurile. Apoi, pe o porţiune cu o barieră şi linie continuă am stat cuminte, iar când am avut posibilitatea am încercat să îl depăşesc. Când colo, capul sec (CS 05 PZO - iniţiale foarte inspirate) de la volanul Skodei mă şicanează şi merge pe mijlocul drumului. 

Văzând că nu mă intimidează cu "schema lui" (am continuat manevra de depăşire) individul s-a dat la o parte şi l-am depăşit. În două minute era la aproximativ 500 m în spate. Numai că, tocmai intrasem în următorul sat, Berzovia.

Aici, cu adrenalina acumulată nu am redus viteza în limita legală dorind să mă distanţez de idiot. De nu ştiu unde, am fost surprins de un radar cu 84 km/h. În următorul sat am fost oprit şi am primit un proces verbal cadou pentru faptul că mi-am puns mintea cu acel cocalar.

M-am calmat, dar azi voi dona Primăriei 180 ron, pentru prima sancţiune de viteză. Ulterior, mi-am văzut de drum într-un mod civilizat şi legal, la fel cum plecasem din Reşiţa.

Îmi asum greşeala şi suport consecinţele. Îmi pare rău doar că mi-am pus mintea cu acel "cap sec". Pe viitor, sper să nu mai dau de el sau alte specimene pe şosele. În aproximativ 12 ani, de când am carnetul ,nu am întâlnit o situaţie ca ceea de azi, când un individ să circule pe mijlocul drumului, împiedicându-mă să îl depăşesc.

Mai mult ca sigur, am tras învăţături din această întâmplare şi cred că scena cu "capul sec" nu se vor mai repeta. Mai bine cedez eu...

Concluzie: Nu-ţi pune mintea cu nebunii. O au odihnită.

Fiecare ţară îşi are preşedintele pe care-l merită

Un avion este pe cale de a se prăbuşi. La bord sînt cinci pasageri dar numai patru paraşute.

Primul pasager spune:

- Mă numesc Ronaldo, şi sînt cel mai bun fotbalist din lume. Lumea fotbalului are nevoie de mine şi, de dragul suporterilor mei, nu vreau să mor.

Ronaldo apucă prima paraşută şi sări din avion.

Al doilea pasager, Hillary Clinton, spuse:

- Sînt soţia fostului preşedinte al Statelor Unite. Sînt senator al statului New York şi aproape sigur voi fi următorul preşedinte/următoarea preşedintă al/a SUA.

Hillary apucă paraşuta şi sări din avion.

Al treilea pasager, George W. Bush, spuse:

- Sînt preşedintele Statelor Unite ale Americii. Soarta lumii depinde de mine. 

Mai mult, sînt cel mai deştept preşedinte pe care ţara noastră l-a avut vreodată şi nu pot să las obligaţiile mele în seama cetăţenilor americani dacă voi muri.

Bush apucă paraşuta şi sări din avion.

Al patrulea pasager, Papa de la Roma, spuse celui de-al cincilea, un băieţel de vîrstă şcolară:

- Sînt bătrîn. Mi-am trăit viaţa întru bunătate aşa cum un preot trebuie s-o facă, şi-ţi las ţie ultima paraşută: ai întreaga viaţă înainte. 

La care băieţelul a răspuns:

- Nu te îngrijora, bătrîne… Amîndoi avem cîte o paraşută: cel mai deştept preşedinte pe care l-a avut America mi-a luat ghiozdanul...

Morala istorioarei este că fiecare ţară îşi are preşedintele pe care-l merită.

La fel şi noi cu actuala conducere. 

Nu ştim să ne alegem conducătorii iar majoritatea românilor sunt nişte laşi şi puturoşi. Cu scuzele de rigoare pentru limbajul licenţios, recomand lectura. România are o clasă politică, în ceea mai mare parte, mediocră.

Situaţia va persista atât timp cât voturile se vor duce pe bani, găleţi cu zahăr şi făină sau simpatii de genul celei pentru Iliescu.
Îmi vine in minte cazul cu demisia preşedintelui Germaniei survenită în urma unei declaraţii neinspirate despre activitatea armatei germane în Afganistan. Onoarea alesilor noştrii tinde la 0. La noi, s-au produs lucruri mult mai grave, declaraţii de cârcimă la cel mai înalt nivel, s-a lovit un copil şi românii au am ingnorat aceste semnale. Românii au ceea ce merită!

M-am săturat să mai am polemici pe teme politice, cu cei cunoscuţi, unii chiar persoane foarte dragi. 

Atât timp cât pot să am un trai decent în mediul privat românesc dar şi afară..., m-am decis să încerc a mă folcusa cât mai mult pe viaţa personală. Nu pe politică şi circ. De aceea, sper ca odată cu acest articol să nu mai găsesc motivaţia de-a scrie despre politică.

"Ţeapă" cu puncte de loialitate la Vodafone

Sunt abonat Vodafone de la începutul lui 2003. Devenisem client Conex chiar cu un an înainte cu cartela pre-pay, Kamarad. De atunci am avut o relaţie contractulă onestă, cu plata facturilor fără întârzieri.

Motivul ultimei discuţii, cu cei de la Relaţii Clienti, nu a fost unul tocmai agreabil. Primisem ultima factură pe email şi am dat o geană pe ea. Am remarcat cu stupoare că încep să pierd din punctele de loialitate. După ce că ele se obţin destul de greu (proporţional cu valoarea facturilor lunare exprimate în euro), ei le mai şi "expiră ciclic" dacă nu sunt folosite timp de 36 de luni. Eu NU am fost înştinţat vreo dată de aceast detaliu şi sunt convins că, la fel ca mine, sunt foarte mulţi români.

După cum se observă, luna aceasta m-au "fericit" cu 25 de puncte iar luna viitoare o vor face cu 101 dacă nu le folosesc.

Ultima dată când am folosit punctele de loialitate a fost acum 3 ani. De atunci, am tot acumulat puncte în ideea ca, în momentul în care actualul telefon mă lasă, să-mi achiziţionez altul la preţ mai redus.

Fireşte, valoarea acestor puncte e infimă... (1 euro cent) dar pentru mine e o problemă de principiu. Dacă tot aveau de gând să taie o parte din beneficiu, puteau să trimită măcar un sms sau email (la fel cum o fac când au ceva promoţie să facă). 

Acum, înţeleg şi de ce, de exemplu, numărul de puncte de pe factura tatălui meu nu creşte cum m-aş fi aşteptat (chiar dacă e client de vreo 4 ani).

Faptul că nu am fost înştinţat despre acest detaliu cu "expirarea" punctelor mi se pare un abuz din partea Vodafone. Mă întreb dacă merită să fac o plângere spre Protecţia Consumatorului...

Mai important, cred că e să atrag atenţia şi altor clienti Vodafone, astfel încât să nu păţească ca mine.

FOLOSIŢI-VĂ PUNCTELE DE LOIALIATE ÎNAINTE CA ACESTEA SĂ AIBĂ 3 ANI! RISCAŢI SĂ LE PIERDEŢI!

ATM-urile BRD şi atitudine jalnică a funcţionarilor bancari

În Timişoara, cel mai central ATM BRD se află la agenţia M. Eminescu, aflată la aproximativ 100 metri de Operă. Sediul firmei la care lucrez este foarte aproape de această agenţie şi de obicei retrag bani de la ATM-ul lor. Din păcate, de foarte multe ori ATM-ul e defect sau nu are bani.

În decembrie, într-o zi obişnuită de lucru, aveam nevoie să retrag 250 RON. Merg la ATM, incerc să-i scot şi sunt întâmpinat de clasicul mesaj "suma cerută nu poate fi eliberată". Ok, m-am deplasat la ATM-ul BRD montat la o clădire a Alcatelului în Piaţa 700.

Ajuns acolo... stupoare. Camera de luat vederi era orientată în direcţia opusă ATM-ului, adică spre piaţă.

Încerc să introduc cardul în ATM... Stupize-stupize! Cardul nu putea să intre în fanta sa. Am intrat la bănuieli serioase de bancomat hack-uit şi am renunţat să mai încerc a retrage bani din el. Ulterior, de la un coleg am aflat că acel ATM aşa funcţionează. La mai bine de două luni, am remarcat că aceea cameră de supraveghere era în continuare îndreptată spre piaţă şi mai mult ca sigur era nefunţională. Asta se întâmplă la bancomantul celei de-a doua bănci din România.

M-am întors la agenţia M. Eminescu, unde, la intrare o tanti funcţionară, împreună cu paznicul, se chinuiau să lipească ceva acţibilde pe uşa de la întrare. Am abordat-o pe doamna funcţionară.

    "- Nu vă supăraţi, când alimentaţi ATM-ul?"

    "- ATM-ul are bani."

    "- Doamnă, ce bani are când nu poate să-mi elibereze 250 RON?".

    "- Duceţi-vă înăuntru la casierie şi retrageţi bani!"

    "- De ce să retrag de la ghişeu când comisionul e mult mai mare... 0.5%, minim 2 RON? La suma dată, de la ghişeu, banca îmi lua 2.5 RON. Altfel, la bancomat era doar 0.5 RON (0.2%)".

    "- Nu, duce-ţi-vă că sunt aceleaşi comisioane." Îmi venea să-i zic "doamnă am faţă de prost?". În fine... m-am abţinut şi am mers la ghişeu.

Duduia de la ghişeu, începuse să-şi facă datoria şi să facă formalităţile. Îi spun:

     "- Nu mi se pare normal să fiu obligat să retrag de la ghişeu şi să plătesc comision semnificativ mai mare. Alimentaţi corespunzător ATM-ul.". 

A mai urmat o scurtă discuţie la urma căreia am primit următoarea replică:

    "- Lua-ţi 2 RON să nu vă supăraţi."

Aşa am plecat cu 252 RON de la ghişeu. Practic, mi-a reţinut doar comisionul specific retragerii de la bancomat. Concluzia a fost că dacă tăceam, eram luat de fraier.

Fireşte, suma de doi lei e una infimă, numai că e vorba de principii şi corectitudine. Unul din lucrurile ce mă deranjează cel mai mult e când cineva încearcă să mă păcălească.

Din seria "tăiăm şi apoi măsurăm" - impozitarea programatorilor

"Domnule deputat, e clar că ideea asta aduce bani mulţi la buget, dar e foarte greu de implementat aşa. Aveţi ceva împotrivă dacă o facem cu impozitare zero? Că, după simulările noastre, statul ia şi mai mulţi bani şi ne e şi nouă mai uşor…”. 

Din aceea zi, industria a crescut constant. Programatorii n-au mai părăsit ţara precum migratorii. De la modelul de outsourcing am trecut uşor-uşor la cel de fabrică de soft şi acum urma să facem trecerea către cel de centru de R&D. 

Firma la care lucrez eu deţine deja un centru de cercetare şi dezvoltare iar salariul meu e negociat în valoarea netă. Deci, atât timp cât firma are taraba în Romania (din fericire e firmă romanească) şi sunt angajatul lor eu nu voi fi afectat de o astfel de schimbare. Totusi, industria IT şi bugetul statului vor avea de suferit în urma anulării scutirii de impozit.
Mai jos, voi enumera câteva argumente pentru care o astfel de măsură din partea guvernaţilor ar fi una foarte neinspirată.

Iată câteva articole din ordonanţa conform căreia programatorii nu plătesc impozit. Totuşi, firma plăteşte  pentru ei:

Ordin nr. 250 din 31/05/2004

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 573 din 29/06/2004

Intrare in vigoare: 29/06/2004

privind încadrarea în activitatea de creaţie de programe pentru calculator

Art. 1. - Angajaţii agenţilor economici care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României în conformitate cu legislaţia în vigoare, al căror obiect de activitate include crearea de programe pentru calculator (cod CAEN 7221, 7222), precum şi angajaţii persoanelor juridice române de drept public beneficiază de scutirea de impozit pe venit, în conformitate cu prevederile art. 56 alin. (4) lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: 

1. posturile pe care sunt angajaţi corespund listei cuprinzând ocupaţiile menţionate în anexa nr. 1; 

2. postul face parte dintr-un compartiment specializat de informatică, evidenţiat în organigrama angajatorului, cum ar fi: centru de calcul, direcţie, departament, oficiu, serviciu, birou, compartiment sau altele similare; 

3. au diplomă de absolvire a unei forme de învăţământ superior de lungă durată, eliberată de o instituţie de învăţământ superior acreditată, având înscrisă una dintre specializările: Automatică, Calculatoare, Informatică, Matematică, Cibernetică, Electronică, respectiv una dintre specializările cuprinse în anexa nr. 2, şi prestează efectiv una dintre activităţile prezentate în anexa nr. 1; 

4. angajatorul a realizat în anul fiscal precedent şi a înregistrat distinct în balanţele analitice, ca urmare a activităţii de creare de programe pentru calculator destinate comercializării pe bază de contract, un venit anual de cel puţin echivalentul în lei a 10.000 dolari S.U.A. (calculat la cursul de schimb valutar mediu lunar comunicat de Banca Naţională a României, aferent fiecărei luni în care s-a înregistrat venitul) pentru fiecare angajat care beneficiază de scutirea de impozit pe venit. 

Deci angajatorul trebuie sa obţină minim 10.000 USD pe cap de "vită" scutită de impozit. Statul îşi lua partea lui din aceşti bani. Pentru fiecare programator statul îşi lua 16% (1600 USD), cam 3,29*1600=5264 RON/an. Pe lună vin 438 RON. Programatorul nu plăteşte impozit, dar angajatorul cotizează cu 438RON la stat pe lună. Pe lângă acest impozit, indiferent de salariul programatorului (ex. 900 euro net) firma mai plăteşte angajatului CAS (pensi si somaj), dar şi CASS aferent brutului programatorului. Deci, din nou, o sumă importantă şi mult mai mare decât o plătesc mai multi angajaţi legal, cu salarii minime pe economie sau puţin peste.
Ce o să oprească angajatorul să declare venit 0 pentru fiecare vacă furajată? Firmele vor găsi o modalitate de compensare faţa de angajat, ele fiind singurele care au de câştigat.

De asemenea, dacă ai terminat una din facultăţile menţionate în ordonanţa mai sus menţionată şi te angajezi în departamentul IT dintr-o firmă oarecare non-software, NU EŞTI SCUTIT DE IMPOZIT. În cariera mea, am trecut şi prin astfel de firme şi chiar dacă eram încadrat ca informatician nu am fost scutit de impozit.

Deputatul Varujan Pambuccian menţionează chiar mai mult de două aspecte foarte importante care vor cântării enorm în efectele luării unei astfel de măsuri, total neinspirate:

"1. Vorbim de o investiţie foarte rentabilă şi nu de o subvenţie.

Din toate datele stânse de la companiile care o aplică rezultă că pentru fiecare leu pe care statul nu îl ia din salariul unui programator, statul câştigă din dările către bugetul de asigurări sociale şi din impozitul pe profit.

2. Vorbim de o măsură care a stabilizat forţa de muncă şi a adus investiţii mari în România.

Dacă în anul 2000 în jur de 70% dintr-o promoţie se angajau, stăteau puţin până îşi făceau un nume cât de cât şi plecau, sau plecau direct după absolvire, acum rata de migraţie este de circa 4%.".

O companie de IT de pe piaţa românească creează locuri de muncă adiţionale. Pe lângă programatorii scutiţi de impozit mai există programatori ce nu se încadrează legal, deci plătesc impozit, mai există personalul administrativ, mentenanţă, femei de servici, şoferi, paznici etc. De asemenea, astfel de companii încheie contracte cu diverse clinici particulare pentru medicina muncii, analize oferite angajatilor, fac team building-uri, etc.

Astfel, daca specialiştii din IT vor pleca, vor pierde doar ei? Mă indoiesc... Ei pierd doar pe moment. Dacă firmele care activează pe piaţa din Romania se vor retrage îşi vor pierde locul de muncă toti membrii personalului conex enumerat mai sus, iar programatorii vor caştiga şi vor trăii mai bine, dincolo de graniţele ţării.

O astfel de măsură nu avantajează deloc Romania, mai ales în condiţiile în care statul a băgat bani în pregătirea şi educarea celor care pleacă din ţară. În principiu, ne sabotăm singuri.

Cea mai proastă alegere e să se scoată reducerea de 16%. IT-ul este pe moment printre singurele (dacă nu singura) industrie cu care suntem cunoscuţi în afară. Printre singurele industrii în care mai avem un cuvant de spus. În rest, am devenit ce se şi doreşte... o economie de consum.

Update 08.11.2010: Iată un motiv în plus pentru care menţinerea măsurii de neimpozitare a programatorilor creează locuri de munca şi aduce bani la buget.

Starea naţiunii, în versuri

Respect!

Lupul paznic la stână

Actualul guvern a patentat tehnica servirii pe sub uşă a tot felul de zvonuri pentru presă, în ideea de-a agita spiritele. Apoi vine cu tot felul cu soluţii mai "blânde".

De ieri, presa, mediul de afaceri, cel bancar dar şi sindicatele se agită cum rar mi-a fost dat să vad în aceşti 20 de ani de tranziţie. Cu ocazia vizitei FMI-ului, guvernul a dat "pe surse" noi enormităţi care agită populaţia: mărirea cotei de impozitare cu 4% dar şi a TVA-ului cu 5%.

Nu mai contează faptul faptul că gurul Isărescu şi alti economişti avizaţi spun NU creşterii acestor taxe. Guvernul defilează înainte, înotând prin incompetenţa membrilor săi.

Mă întreb ce aşteptări de bine mai putem avea când avem ministrul de Finanţe un individ, care în 2010, e complet străin de cum se utilizează un calculator.

Mă întreb cum ar reacţiona Vlădescu dacă ar merge într-o vizită la Bursa de Valori din Bucureşti. Probabil, s-ar uita ca boul la LCD-urile ce afişează cotaţiile.

Ilustrul marinar aflat la cârma ţări declara că nici nu se pune problema de-a accepta mărirea cotei unice de impozitare şi a TVA-ului.

Tot El Presidente afirma la anterioara vizită a delegaţiei FMI că "România va apela la FMI şi după încheierea actualului acord, în 2011". Mulţumesc celor ce au pus botul la tot felul de lupte imaginare cu comunismul, minerii şi Iliescu. Să traiască bine!

Odată cu plecarea delegaţiei FMI sunt tare curios care vor fi consecinţele asupra noastră.

E foarte posibil ca de această dată glonţul să nu ne mai treacă pe la ureche, ci să-i lovească pe români în plin. :-(