18 feb. 2011

Sport de hypermaket

Pentru unii români de calitate îndoielnică sau în culmea disperării, furtul din diverse supermarket-uri sau magazine de cartier nu e un lucru străin. Din fericire, numărul acestora este încă foarte redus.
Vremea a trecut și lumea s-a adaptat. Firmele de securitate s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie și le vezi schimbându-se la intervale regulate de timp. Prin politica negociată între conducerea hypermarket-urilor și șefii firmelor de securitate, în unele hypermarket-uri găsești oameni infiltrați printre rafturile de cumparături, toate au oameni de pază la ieșirea de la case.

La toate acestea, am un feeling că cei din conducerea Kaufland au impus casierițelor în fișa postului să presteze și ele un mic sport de detectiv. De cele mai multe ori am observat o mișcare mecanică specifică casierițelor acestui lanț de magazine.
După ce a terminat cu cel din fața ta și tu ai deja marfa pusă pe bandă, le vezi cum se ridică cu multă graţie pe vârful picioarelor și pentru 2-3 secunde se apleacă peste tejgea să-ți verifice căruțul pentru ca nu cumva să fi lăsat produse în el. Și pentru ca tacâmul să fie complet, ultima duduie ce "m-a servit" mi-a verificat și bacnota de 100 ron. My GOD! Mâine, poimâine te verifică la intrare în magazin să vadă dacă ai bani la tine. Iar dacă nu ai cash la tine trebuie să scoți un extras de cont în fața lor. 
Iar când le aud că întreabă: "Totul a fost în regulă?" mi se face greață. Cu greu mă abțin să nu le spun câteva.

La Real oamenii au o pasiune pentru schimbatul prețurilor astfel încât ele să nu puște cu cele de la casele de marcat. Nu odată mi s-a întâmplat să ajung la casă şi să constat că la unele produse sunt cu totul alte preţuri  şi  fireşte mai mari. Fiind o chestiune de principiu, uneori, am refuzat să cumpăr anumite produse. 

La Plus, prin forma casei de marcat esti nevoit să-ți plasezi căruțul în așa fel încât casieriţa să se poată uita în coșul tău la fiecare produs ce tocmai ți l-a scanat.

Ce să mai vorbim de Metro? Când îi vezi pe cei în halate alb şi cu ştampilă... cu greu te abţii să nu te bufnească râsul.

16 feb. 2011

Prefer corecturi, decât prostii pe forum-uri

Discutam recent cu cineva despre forum-uri şi informaţiile din ele, cu bune şi cu rele... dar în special despre corecturile ce se fac în ele într-un mod direct sau vualat.
Sună banal... dar pe orice forum gratuit şi cu trafic cât de cât decent, există persoane care întreabă şi persoane care răspund. De cele mai multe ori, numarul celor care frecventează forum-ul şi oferă răspunsuri în mod voluntar este mult mai mic decât al celorlalţi membrii ai forum-ului.
De multe ori cei care îşi expun problemele nu se exprimă în cel mai clar mod şi apar inevitabilele discuţii şi întrebări suplimentare până se ajunge la o soluţie concretă.
La rândul lor, cei care răspund pot greşi: indicând sfaturi incomplete sau nu tocmai focusate pe subiect. Unii corectează ideile inline sau în postări ulterioare. Până la urmă e o discuție liberă.

Deseori când am o anumită problema apelez la prietenul goagal. :) Printre primele referințele de multe ori se regăsesc pagini pe diverse forum-uri și le accesez.
Nu odată, mi s-a întâmplat ca începând să citesc,  ajung la o prima soluţie propusă şi dacă mi se pare o soluţie ce ar putea fi viabilă, o încerc fără a mai pierde timpul citind întregul topic. Constat că nu funcţionează. Apoi mă întorc la pagina respectivă şi văd că nici altora nu le-a funcţionat soluţia... Într-un final, poate, autorul ei recunoaşte scăpările şi revine cu eventuale completări.
Într-o astfel de situaţie, eşti fericit că acel autor al soluţiei nu a modificat postarea sa, imediat după ce a constat faptul că aceasta nu e bună? Eu nu sunt...
Chiar nu-mi pasă dacă soluţia iniţială a fost modificată sau nu. Îmi pasă ca în momentul în care dau de ea și o  aplic... ea să meargă.

Desigur, există si experţi ca Mihnea Balta care nu-şi văd bârna din ochiul lor. Nu furnizează ceva util lumii ci doar badjocură. Doctorii încă n-au găsit leac pentru ei. Singurul lucru bun ce poate fi făcut e ignorarea lor. 

23 dec. 2010

Circul din jurul Wikileaks

Ultimele sâptămâni au adus pe tapetul internaţional ceea mai penibilă situaţie în care au fost puse autorităţile americane în ultima perioadă – scandalul Wikileaks.
Asistăm la ceea mai penibilă acţiune de-a închide gura cuiva sau la o mare, mare vrăjeală - vrăjeală de genul 11 septembrie 2001.  Fie vorba între noi... eu cred că 11 septembrie 2001 a fost un mare circ şi atunci au murit intenționat cetățeni americani și nu numai.

Momentan, se derulează în faţa noastră varianta penibilă şi aceasta a atins pragul paroxismului. Dacă această variantă e ceea adevărată, atunci oamenii ce conduc statul American joacă Tom şi Jery, cu Julian Assange în rolul lui Jery.
Julian Assange a făcut public mult din rahatul pe care-l fac autorităţile americane şi nu numai. Omul a dat de înţeles că mai are multe resurse de dezvăluit şi un AS în mânecă. Pe lângă site-urile oglindă la wikileaks.ch el a mai pus la dispozitia oricărui seeder de torrente AS-ul său. În acest moment pe torrente există cel puţin 2000 de seed-uri (calculatoare care au deja acest fişier şi-l distribuie mai departe).
Assange a ameninţat că va dezvalui parola acestui fisier "asigurare". El l-a pus pe torrente încă de la începutul lunii iulie, în ideea că dacă autorităţile americane încearcă să-i închidă gura, lumea să afle secretele ce vroia să le facă publice.

Se pare că un filmuleţ din Iraq în care trupele americane ce se duc să salveze un ziarist rănit şi de fapt îl omoară împreună cu alte victime colaterale nevinovate nu le-a picat deloc bine la stomac lui Obama şi ai săi.

Modul în care e harţuit acest om mi-a adus puţin aminte de serialul pe care l-am savurat cu ceea mai mare plăcere, Prison Break. În perioada în care am urmărit acest film, împreună cu soţia, pierdeam ore întregi în week-enduri vizionând 5-6 episoade pe zi. Subiectul principal de la care pleacă acest serial este “uciderea” fratelui preşedintelui SUA de către Lincoln Burrows şi condamnarea acestuia la moarte. În realitate, fratele președintelui, era la căldurică în munţi, departe de ochii indiscreţi. În schimb Lincoln şi fratele său Michael Scofield sunt lucraţi la greu de Companie.

Cele patru capete de acuzare pe pentru care a fost nevoit să plătească o sumă imensă (238.000 euro) pentru cauţiune sunt de-a dreptul ridicole: două pentru molestări sexuale, un “viol” şi unul referitor la constrângerea victimelor.
Assange a ajuns în Suedia pe data de 11 august pentru a participa la un seminar patronat de Partidul Social Democrat suedez. “Întâmplător” a locuit pe perioada evenimentului în apartamentul uneia din cele două femei ce aveau să-l acuze de “sex pe nepregatite”. WTF? Când aia ş-a desfăcut cracii, era „nepregătită”? Poveşti deastea mai auzi numai la virgine… 
Am înţeles că, prin presa suedeză circulă următoarele idei despre aceste “sărmane victime”.
Prima dintre victime, Anna Ardin, a fost expulzată din Cuba pentru subversiunea puterii lui Castro şi e o feminist înverşunată. Cu o luna inaintea “violului” aceasta a postat pe blogul său articolul “Cum să te razbuni pe bărbaţi”. Acolo ea explică pe puncte cum poţi să-l “faci să sufere aşa cum te-a făcut el pe tine să suferi”. Ea s-a oferit voluntară şi a fost printre organizatorii congresului.
Sub pretextul că merge la părinţi în nordul Suediei, i-a oferit lui Assagne apartamentul său pentru găzduire. Apoi s-a întors subit (cică s-au schimbat planurile) şi brusc fac sex în aceeaşi seară. Ce film subţire!
Cealaltă “victimă” a locuit mai mulţi ani în SUA şi încă are un boyfriend american, recent înşelat cu Assange.
Duduia a declarat că l-a vazut pe Assange la TV şi i s-a pus pata pe el. S-a “documentat” despre el şi nu a vrut să rateze ocazia de-a-l întâlni în Suedia. La conferinţa respectivă s-a îmbrăcat în roz deoarece "vroia să-i atrag atenţia". Dupa conferinţa, Assange şi câtiva organizatori au mers la restaurant, iar cum fata în roz era unica femeie la masa, era vădit faptul că doar la ea s-ar fi putut da burlacul. După sesiunea de restaurant, “s-au violat”.

Mă întreb ce ne rezervă episoadele viitoare din acest serial.
Pentru că e iarnă, probabil se va ajunge la urmăriri cu snow mobile şi împuşcături cu mitraliera, în timp ce paraşutiştii plutesc în zare, iar elicopterele dau târcoale împreună cu câteva avioane F-16. Poate avem parte şi de nişte rachete lansate de pe portavioane. 

Julian Assange, până la urmă a fost eliberat pe cauţiune, dar continuă să fie harţuit şi din câte am înţeles, americanii pregătindu-i noi capete de acuzare.
Trist dar adevărat… tot acest circ devine o glumă tot mai proastă şi reală… atentat la adresa libertății.  Aşa se întâmplă cu mai marii lumii ce ne conduc, şi pe care daca-i superi, ai pus-o în mod  “democratic”.

Cei cu putere au încercat să-i închidă site-ul şi să se opună acestui fenomen, dar cred ca e prea tarziu şi nu cred că mai pot controla situaţia. Sunt prea multe site-uri oglindă şi numărul adepţilor lui Assange creşte.
Am înțeles că diverse companii americane (ex. Hewlett-Packard) interzic accesul angajatilor la site-urile WikiLeaks și nu ar fi explus ca în curând să auzim despre cetățeni americani ce au fost arestați pentru că “au pus în pericol securitatea națională”.
Trist dar adevarat, aceasta e adevărata față a democrației pretutindeni... chiar și în țara care a propovăduit-o, SUA.
Diverse insituții bancare au înterupt/blocat deja conturile WikiLeaks. De aceea, Mastercard, Visa sau The Guardian s-au confruntat cu atacuri informatice din partea celor ce apreciază libertatea de exprimare.
Doar Amazon.com, din cauza arhitecturii sale de servere elastice a reușit să nu cadă.

Deși existau dovezi clare și mandat de arestare din partea României, Suedia a refuzat să-l extrădeze pe pedofilul Bivolaru. Au băgat pretextul cu lipsa de încredere într-un proces corect in Romania și acum inculpatul Bivolaru chiar are tupeu să ceară despăgubiri statului român.
Dar când ordinul suprastatal vine de la SUA, atunci oricine e arestat pe orice motiv cât se poate de penibil. 
Suedia cere extrădarea pe baza unor acuzații ridicole.  Cum poate dovedii posesoarea prezervativului rupt că a avut loc în timpul actului sexual cu Assange și nu după? 
Ce justiție emite un mandat de arestare pe baza unor declarații de cancan? Se pare că ceea din Suedia.

Trist dar adevărat, cu toate tehnologiile si beneficiile de care se bucură societatea modernă, sistemul din Roma antică încă persistă. Acum, torturile și asasinatele se consumă sub acoperișuri legale, iar la televizor și pe Internet lumea e prostită în ultimul hal.
De mai multe ori am citit articole sau am văzut la televizor un reportaj pe un anumit subiect ce-mi era cunoscut și am remarcat diferența foarte mare dintre cum percepeam eu realitatea trăită și cum era prezentată pe ecran. Cred că, acest aspect l-am trait cu toții.

Daca l-ar împușca, l-ar transforma într-un martir.  Pentru ei e mai bine să-l acuze de viol, terrorism, și eventual, să-i mai bage pe gât și vreo două cazuri de pedofilie pentru ca să fie lista completă.
Apoi, Assange poate ajunge într-o închisoare din Europa, de unde este repejor trimis în SUA si nu mai aude nimeni de el.


O ipoteză care pentru moment pare puțin plauzibilă, dar nu imposibilă, ar fi faptul că tot acest circ să aibă în spate cu totul alte scopuri, mult mai “malefice”: ceva de genul să se îngrădească drepturile pe Internet.

Parcă, cacealmaua e mult prea mare... şi pare incredibil până unde au ajuns serviciile secrete să se înjosească… mai rău ca niciodată.
Acest om detine mult prea multe informații sensibile şi nu ar fi exlus să fi fost ajutat intenționat de către sistem. Sistemele informatice ce protejază aceste informații sunt foarte, foarte greu de penetrat.
Assange poate fi și un agent american menit să facă scandal și să facă unele profeții mincinoase cu scopul de-a da un motiv guvernului American de-a impune tot felul de reguli internationale pe Internet si de-a controla ultima cale de acces liber la informatie si schimburi de idei între oamenii din toata lumea - INTERNETUL.
Poate că vor  să instaureze spionarea generală a Internetului si a tuturor căilor de comunicare, la fel cum au făcut-o în 2001 cu turnurile gemene și controalele de pe aeroporturi şi camere de luat vederi peste tot. Iar pentru aceasta, au nevoie de motive solide.
Dacă această ipoteză ar fi reală, şi Assange e doar un presupus spion, atunci s-ar creea o întreagă telenovelă ce ar avea un final tragic.
În Anglia peste tot sunt camere de supraveghere și e țara lui Big Brother. Mi-e greu să cred că poliția britanică nu știa unde era Assange "ascuns". 

Să vedem ce va urma…

21 dec. 2010

Hai cu responsabilitatea! Măcar odată...

Azi, mai mult ca niciodată, culegem roadele naivităţii acestei naţiuni. Timp de 20 de ani, actualul cârmaci al ţării a vrăjit poporul român cu tot felul de scuze ale insuccesurilor sale. Nu mă ascund după deget, dar şi eu am muşcat-o prin 2004 când l-am votat.
Timp de 20 de ani, actualul preşedinte a ocupat funcţii importante pe prima şcenă a ţării. A fost ministrul transporturilor de cinci ori, reuşind să "scufunde" flota românească şi a ajutat CFR-ul să intre în colaps. A fost primarul capitalei şi pentru "insuccesurile" sale s-a scos dând vina pe consilierii din partidele de opoziţie. Timp de 4 ani a dat vina pe Tăriceanu... şi încă o mai face. Printre ţintele sale predilecte se mai găsesc mogulii, membrii CSM, parlamentul (unde uită că partidul domniei sale are majoritate) oricine... numai nu ai săi, NU. Acum, când are control la tot... mai pe faţă sau vualat, tot alţii sunt de vină.
De astăzi, pentru semnalele clare ale eşecului aderării României la spaţiul Schengen şi pentru insuccesele sale în politica diplomatică "sunt de vină" Franţa şi Germania.

Da! Din punct de vedere tehnic s-au făcut eforturi mari pentru succesul acestei aderări. Unele se regăsesc în aeroportul internaţional din Timişoara... Numai  că, nu e suficient. Corupţia la nivel înalt a atins limite inimaginabile şi tehnicile PSD-ului au fost perfecţionate. Nu degeaba PD-ul se trage tot din FSN.

Scena uluitoare de la summit-ul NATO de la Lisabona din această toamnă era un indiciu evident al actualei imagini a primului diplomat român. Băsescu a fost ignorat şi ejectat de Sarkozy într-un mod bădăran!


Atitudinea lui Sarkozy nu e una normală, dar aceasta denotă cât de reci sunt relaţiile dintre cele două administraţii române şi franceze, altădată prietene.
Cei doi preşedinţi s-au contrat cu ceva timp în urmă pe o temă extrem de sensibilă: ţiganii.
Băsescu a făcut şi face MARI GAFE luându-le apărarea acestor lichele ale societăţii. Să-l înţelegem... această etnie constituie un important capital electoral iar fratele său s-a înrudit cu celebrul Bercea Mondialu'.
Preşedintele este duplicitar. Declaraţiile sale din Financial Times şi meciurile sale cu Sarkozy pe tema ţiganilor vin în antiteză cu texte adresate de dânsul jurnalistei Andreea Pană: "'ţigancă împuţită".

Chiar recent marinarul nu a ţinut cont de părerea foarte multor români ce au semnat peţiţii pentru ca rromii să se numească "ţigani". Ideea e ca noi, românii, să nu mai fim confundaţi în Europa cu rromii.
Există şi excepţii printre membrii acestei ednii, dar aceştia ştiu să nu iasă pe tapet cu clasica imagine a hoţiei şi traiului pe spatele altora. Ei îşi câştigă pâinea într-un mod onest şi nu au nevoie de pomeni.

Am remarcat foarte rarele vizite externe făcute de diplomaţi  importanţi ai marilor puteri economice. Pe vremea lui Ilici şi Constantinescu vizitele erau mult mai multe.
Din punctul meu de vedere, cel mai important rol al preşedintelui ţării este activitatea dimplomatică externă. În funţie de calitatea acesteia ne bucurăm mai mult sau mai puţin de relaţii bilaterale amiabile. Din păcate... actualul preşedinte e mediocrul la acest capitol iar în subiectul spaţiului Schengen diplomaţia externă joacă un rol foarte important.
După umila mea părere şi Prosănacul îi dă clasă la acest capitol. După ce a fost facut academician a participat la o întrunire cu membrii marcanţi ai lumii academice mondiale.
Sper să fi înţeles faptul că mai bine stă în banca sa, decât să ne aducă aminte de alţi academicieni de tristă amintire.


Domnule Preşedinte, când vă asumaţi şi d-voastră responsabilitatea unui eşec? Măcar odată...
Dacă într-o astfel de situaţie aţi fi înstare s-o faceţi, atunci aţi avea mai mult de câştigat decât argumentându-vă lamentabil. Aţi câştiga ceva respect. Un lucru care nu se cumpără cu bani. Altfel, în ritmul acesta, ajungeţi să daţi vina pe fotbalişti şi manelişti şi să vă afundaţi ca flota.
Mai ales în politică, diplomația joacă un rol esențial. Te poate scoate din rahat dar și dacă dai cu bâtul în baltă ai pus-o!

Update 1: Editorialul lui Cristian Tudor Popescu pe aceasta temă merită citit: http://www.gandul.info/puterea-gandului/mogulii-sarkozy-si-merkel-7838651.
De asemenea, nici analiza facuta de Luca Niculescu nu trebuie ignorată: http://www.contributors.ro/administratie/romania-franta-motivele-racirii/ .

Update 2 (05.01.2011): Se pare că președintele mi-a citit blogul. :)) Glumesc!
În premieră, pe marile și micile ecrane, dl. Băsescu își asumă pentru prima dată responsabilitatea.

17 dec. 2010

Necâştigător! Mai bagă odată...

După o scurtă vacanţă prilejuită de ziua naţională, m-am întors de la părinţi. În Oţelul Ruşu, nefiind mulţumit de presiunea lichidului de spălat parbrizul, am zis să completez rezervorul. Am oprit la Petrom, am luat 4 litrii de lichid şi apoi am băgat o parte în rezervorul adecvat. 
În aceea tură, la staţia respectivă erau doi băieţi trecuţi puţin de 20 de ani. Unul la "pupitru" cu încasările şi celălalt, afară la alimentat şi sters parbrize.
Înainte de a-mi continua drumul spre Timişoara, am zis să îmi iau o cafea de la automat.
Văd că aceasta costă 1,5 ron și îl rog pe băiatul de la "pupitru" să-mi schimbe o bacnotă de 1 leu. Acesta, cam zăpăcit, a avut nevoie de vreo trei rugăminţi să-mi schimbe moneda. Într-un final, îmi dă monedele şi dau să-mi cer cafeaua. Bag monedele şi astept... Please wait...
Când să iau cafeaua... stupize, stupize. Automatul de cafea nu eliberase paharul şi îl întreb pe domnul de la pupitru:
- Nu te supăra, te durea gura să-mi spui că jaful ăsta nu eliberează paharul?
Ridică din umeri ca prostul şi zice:
- Se mai întâmplă...
Văzând că nu am cu cine discuta... renunţ şi ies. Afară, îl văd pe celalalt tânăr angajat Petrom.
Îl întreb dacă ştie de situaţia cu automatul şi-mi confirmă ca da.
- Eu i-am spus la băiatul cu cafeaua, dar o zis să las aşa...
- Păi bine, şi pe voi vă doare gura să vă avertizaţi clienţii că aparatul nu merge? Sau vă durea mâna să fi lipit o hartie cu textul "nu funţionează"?.
A tăcut ca boul în târg...
- Ok. Mersi. Aşteptaţi să alimentez vreo dată de la voi...

Pe drum am încercat să găsesc explicaţia atitudinii acestora. Pe lângă nivelul limitat de inteligenţă ce li se citea pe faţa lor, o altă explicaţie a acestor amatori în servicii ar putea fi faptul că e foarte posibil ca ei să fi moştenit jobul de la bunicul / bunica, etc. De bine de rău, Petrom o duce bine... deci o duce bine şi nepotul.

O caracteristică a vremurilor lui Cească, era permisiunea de-a calătorii duminica, odată la două săptămâni în funcţie de numărul maşinii (cu soţ sau fără soţ). Tot legat de automobile, era clasică povestea cu raţia de benzină 20-30 de litri! 
În acele vremuri, cine lucra la PECO (actualele benzinării PETROM rebranduite) era bine văzut şi respectat. Ba chiar, familia sa se putea considera privilegiată.
Pentru câţiva litrii de benzină/motorină daţi pe sub mană primea lucruri extrem de rare pentru acele vremuri: salam, carne, zahăr, faină etc. Ştiu aceste lucruri căci și o rudă dintr-un minunat oraş al României a fost în această postură şi înainte de 89. Când mergeam cu părinţii în vizită, ne bucuram de tot felul de "delicateţuri".

Timpul a trecut, lumea a mai şi ieşit la pensie...
Dar, după deja tradiţionalul stil românesc anumite poziţie în firmele de stat şi unele private chiar... se moştenesc. Dacă mie mi-a fost cald şi bine acolo, de ce nu i-ar fi şi fiului sau nepotului meu?
Mă mir ca ruda mea nu a procedat aşa şi ficele sale au cu totul alte profesii. În schimb, au facut-o alţii. Că na... e o industrie care nu va murii prea curând. Lipsa crasă de respect faţă de clienti nu mai contează.

În contrast cu aceşti clasici moştenitori ai unui tron la Petrom, recent în centrul Timişoarei s-a deschis o patiserie. Angajatele de acolo te şocează cu amabilitatea... Cum cu toţii suntem obişnuiţi cu mârlanii clasici din servicii, te simţi puţin prost când ai de-a face cu o astfel de atitudine pe meleaguri mioritice.  Fetele acestea îmi aduc aminte de "recii" germani, din fiecare magazin sau hotel.

18 nov. 2010

Alba-neagra cu cauciucurile de iarnă

Recent, puţinii neuroni ai proaspătului ministru al transporturilor au născocit o idee strălucită (sper să nu fie doar un plagiat şi interese meschine la mijloc): obligativitatea ca iarna toţi posesorii de autovehicule ce doresc să călătorească pe drumurile patriei să doteze autoheniculele personale cu cauciucuri de iarnă.
"Genială" i-a fost revelaţia: "Acum o lună, în timp ce veneam din Poiana Braşov înspre Bucureşti, au început să cadă câţiva fulgi de zăpadă. Brusc, au început ciocnirile între maşini. M-am enervat, i-am sunat pe cei de la Compania de Drumuri şi i-am luat la întrebări. Le-am zis că îi dau afară dacă nu iau măsuri urgente. Ei mi-au spus că nu e vina lor, pentru că toată lumea are cauciucuri de vară."



Ideea în sine nu e rea deloc. Problema e că ea vine într-un moment foarte neinspirat... la spartul târgului, în noiembrie. Drept pentru care decizia materializării ideii a fost amânată pentru anul viitor.
Se pare că unii s-au grăbit să sară repede pârleazu', înainte ca doamna Boagiu să spună "hop". Acţiunea lor nu e deloc de condamnat. De condamnat e aspectul ce i-a determinat pe aceşti conaţionali să facă această investiţie. Ei nu s-au gândit până acum la siguranţa lor şi a celor din jurul lor. Le e frică doar de amendă!
De pe urma disperării românilor cei cu mintea de pe urmă au profitat propietarii magazinelor şi service-urilor de specialitate. Mai mult ca sigur, şi anul viitor se vor găsi băieţi deştepţi care să profite de culoarul legislativ prospăt creeat.

Subscriu şi eu necesităţii acestor accesorii auto.
Am simţit diferenţa ce-o pot face aceste cauciucuri în iarna 2007-2008. Atunci, urcam fără probleme pe Semenic cu SuperNova lui tata, având cauciucuri de iarnă. Treceam pe lângă automobile mult mai scumpe, dar cu "opinci" de vară. Cei ce însoţeau şoferul împingeau la greu maşina pentru a putea lua ceva demaraj.

Anul trecut, în decembrie, într-o dimineaţă, înainte de-a pleca la muncă căzuse un strat moale de zăpadă. Aveam cauciucuri "all seasons". Am ajuns să merg puţin prin cartier şi să mă satur de câte ori s-a activat ABS-ul. M-am întors acasă şi am ales mijlocul de transport în comun.
La muncă, în urma unor discuţii cu colegii m-am decis să nu mă zgârcesc şi să-mi dotez automobilul personal cu un set de cauciucuri de iarnă. În luarea acestei decizii a contribuit şi filmuleţul următor:
  

După cum se poate observa, spaţiul de frânare scade considerabil pentru varianta cu cauciucuri de iarnă, dar şi traiectoria maşinii nu are de suferit ca în celelalte situaţii.
Desigur... unii vor spune că astfel de filmuleţe fac jocurile celor din industria producătoare de pneuri. Poate că există şi o parte de adevăr în acest aspect, dar explicaţiile din film le-am trăit pe propria piele.

Cauciucurile de iarnă au cu totul alte propietăţi faţă de restul, la frig: sunt mai moi, nu se întăresc la temperaturi negative şi permit o aderenţă mult mai bună. Alte detalii tehnice se pot afla de la foştii mei colegi şi aici.
Fireşte, nu e deloc recomandat să foloseşti astfel de cauciucuri pe temperaturi de 21 de grade cum au fost zilele trecute. Totuşi, încet, încet, iarna îşi va intra în rol şi atunci aceste accesorii ne vor face viaţa mai uşoară.

Firmele de asigurari de dincolo ţin cont de acest aspect la despăgubiri. Pe moment, ale noastre, vor ţin cont doar la valoarea poliţei de asigurare. În curând şi ale noastre vor ţine cont la despăgubiri. Dacă provoci accident iarna şi nu ai cauciucuri de iarnă adecvate, chiar şi asigurarea CASCO va acoperi ZERO daune şi eşti bun de plată din buzunarul tău.

8 nov. 2010

S-a mai dus un GENIU

Poezia "Soferul si nevasta-sa":

Ne urcasem cu toţii în autobuz
Care nu era confortabil, dar era independent,
N-avea fiecare locul său,
Dar ne gândeam că o să aibă,
Era primăvară,
Venea vara,
Se dezgheţau drumurile,
Puteai să mergi cu gulerul cămăşii descheiat,
Se dezgheţau drumurile,
Noi cântam cântece de-ale noastre, vechi,
Pe care nu le mai cântasem de multă vreme
Şi unii din cauza vitezei,
Care-i îmbăta,
Alţii cu o tandră ironie,
Am început să zicem, să cântăm
Că autobuzul nostru
E cel care dezgheaţă
Drumul pe care mergem.


Pe direcţia aceea spre munte,
Spre marele munte,
Nu mai mersese niciodată un autobuz,
Numai turişti particulari,
Numai nebuni ocazionali.


Aşa că nu ne interesa destinaţia,
Ne ajungea bucuria
Că mergem cu toţii spre marele munte.
Şoferul era tânăr,
Conducea pentru prima oară
Un asemenea autobuz.
Fusese ajutor de şofer,
Lucrase mult şi cinstit,
După cum mergea, după cum frâna,
Era fără îndoială cel mai bun şofer
Dintre toţi şoferii noştri,
Ăsta conduce exceptional, strigăm noi,
Ăsta-i omul care ne trebuie
Şi el dădea din mână cu modestie
Rugându-ne să nu-l mai lăudăm,


Cal încurcăm la condus.
În fond e autobuzul dvs.,
Eu sunt al dvs.,
M-aţi ales să conduc autobuzul,
Asta-i treaba mea.


Noi am aplaudat, chiar şi aceasta lepădare, a lui,
De laudele noastre.


Şi autobuzul mergea mai departe
Şi-n diverse localităţi, în care ne opream,
Mulţi urcau
Şi nimeni nu mai voia să coboare.
Era un autobuz unic
Nu mai exista aşa ceva în imprejurimi.
Rămăseseră-n urmă troleibuzele agăţate
De reţeaua electrică
Şi lipsite de orice independenţă,
Tramvaiele înghesuite între sine
Şi aceeaşi reţea.


Autobuzul nostru se încărcase înspăimântător,
Fiecare urca în autobuz cu ce avea mai bun,
Şoferul conducea exceptional,
Nimeni nu conduce mai bine ca el,
Strigam noi
Şi el dădea moale din mână,
Şi noi strigam iarăşi,
Lasă frate, lasa modestia la o parte,
Da-o dracului de modestie
Noi, care n-am avut niciodată posibilitatea
Unui asemenea drum,
Ştim valoarea lui adevărată,
Eşti al nostru,
Eşti dintre ai noştri,
Rămâi între noi,
Bravo,
Ura,


Şi el nu mai putea să ne oprească,
Trebuia să fie atent la drum,
Iar noi eram prea mulţi
Şi începusem să-l încomodăm,
Stăteam claie peste grămadă în autobuz,
Dar uneori îi blocam o mână sau un picior,
Până când câţiva meseriaşi
L-au rugat să oprească pentru câteva minute
Ca să-i faca o cuşca de protecţie,
Să nu-l mai încomodăm la condus,


Dar să-şi ia şi nevasta lângă el,
Au zis alţii,
Că drumul e lung şi se plictiseşte omul.
Şi uite-l acum în cuşca lui de protecţie,
În cabina lui blindată!


Ce hotărât conduce,
A dat drumul şi la muzică,
Se aude în toată maşina o muzică eroica,
Pe care o întrerupem noi din când în când
Cu cântece despre el şi de drumul nostru,
Şi hai, mă, să fim atenţi şi cu nevastă-sa,
Ca şi el e om.


În autribuz vara e cald
Iarna e frig,
Drumul continua,
Am început să obosim,
Nene şoferule, opreşte,
Să ne odihnim şi noi.
Să te odihneşti şi dumneata,
Că n-o fi foc,
Dar el nu mai aude,
El conduce,
Şi-ntr-adevăr, conduce exceptional,
E cel mai bun, strigam toţi,
Dar ne e foame,
Pentru că n-am mai oprit demult,
Şi-avem nevoie şi noi
De pâine, de apă, de un răgaz,
Probabil c-am început să-l şi enervăm
Cu mofturile noastre
Setea, foamea, somnul,
Geamurile autobuzului nu mai există demult,
Pe ele au sărit cei ce n-au mai putut suporta,
Uşile au ruginit şi nu se mai deschid,
Şi şoferul conduce autobuzul
Din ce în ce mai nervos,
A început să facă şi accidente,
Stau şi el şi nevastă-sa cu mâinile pe volan,
Marile piscuri îi cheamă,
Mai e puţin combustibil,
Am intrat pe un fel de linie ferată,
Vecină cu drumul,
După ce ni s-au spart cauciucurile
Şi după ce şoferul a dărâmat
Cu lovituri de autobuz
Case şi biserici,
Sate şi oraşe,
Începem să coborâm,
Şi bineînţeles că viteza creşte,
Aşa e la orice coborâre,
Viteza creşte,
Nu mai e nimeni în autobuz,
Unii au murit,
Alţii au fugit,
Alii ne-am uscat de foame şi de sete,
Alţii am îngheţat de frig,
Muntele e tot mai departe,
Dar autobuzul coboară
Halucinând pe linia moartă
De cale ferată,
Şi numai ei doi,
Şoferul şi nevastă-sa,
În cabina blindată,
Se uită doar înainte,
Nu mai ştiu pe cine conduc şi unde se duc,
Şi de ce tac toţi pasagerii
Şi de ce se merge cu viteza prăbuşirii,
Când excursia începuse atât de frumos
Către marele munte.

Autor Adrian PĂUNESCU, 12/13 iulie 1987. Dacă cineva nu s-a prins cine e şoferul, îi mai dau două indicii: N. C. sau "odiosul".


Ieri, a fost condus pe ultimul drum şi înmormântat cu onoruri militare. Acum trupul său e aşezat în cimitirul Bellu alături de ceea mai mare pleiadă de personalităţi ce le-a dat acest popor în ultimele două secole. 
Păcat că s-a adeverit, încă odată ideea, că ştim să ne preţuim valorile doar atunci când ele nu mai există printre noi.

DUMNEZEU SĂ-L IERTE! FIE-I ŢĂRÂNA UŞOARĂ!

6 oct. 2010

Realizări în infrastructura rutieră - una albă, alta neagră

Ultima dată când am fost la părinţi am ales traseul Timişoara - Lugoj - Caransebeş - Haţeg. Traseul Timişoara - Lugoj a fost excelent! Chiar şi traversarea Lugojului a fost de vis, căci am facut-o pe proaspăta centură inaugurată de Boc şi Berceanu cu surle şi trâmbiţe.


Mă bucur că la jafurile din bani publici din România lui 2010, mai există şi lucruri ce se fac la preţuri europene. Mă întreb cum poate să coste alte lucrări sfidător de exagerat în comparaţie cu aceste preţuri normale.
Călătoria plăcută a fost întreruptă la ieşirea de pe centura Lugojului. La nici 1 km de Lugoj m-am trezit cu un drum de pietre format din vechiul asfalt mai rău ca un drum de ţară pietruit... mai rău decât drumul pe care bunica merge la prăşit. Distracţia a durat apoape până în Caransebeş, întâlnind şi clasicele semafoare, dar  apoi drumul a fost de vis.



Edilii din Timişoara, nemulţumiţi fiind de stadiul lucrărilor de infrastructură au decis să amplaseze camere video pe şantierele din oraş. Nu sunt sigur dacă ideea s-a şi materializat în anumite colţuri ale oraşului, dar cu siguranţă ea nu s-a materializat la lucrările pod-ului din Calea Şagului. Cred că se lucrează de cel puţin doi ani la acest pod şi lucrările sunt departe de-a fi terminate.

Într-o dimineaţă, pe la 10, înainte de job am trecut pe acest pod şi din mers am imortalizat două poze cu colegii lui Dorel.



Pe Dorel, nu am mai apucat să-l pozez, dar mă puteţi crede pe cuvânt că era la datorie. :)