6 oct. 2011

Steve Jobs

Ieri s-a stins unul dintre cei mai revoluţionari oameni ai zilelor noastre, Steve Jobs. Unii il numesc Leonardo DaVinci al zilelor noastre.

Pentru mine a fost un om impresionant, cu bune şi cu rele.
Nu sunt fan Apple şi nu am vreun gadget de-al lor... Nici tehnologii de dezvoltare Apple nu am folosit. Însă, tot timpul am apreciat la el spiritul său motivaţional, şarmul şi inteligenţa.

Cel mai mult m-au impresionat lecţiile sale despre viaţă. Mai ales în aceste zile, netul e plin de ele şi perefer să ma opresc doar la antologicul său discurs de la Standford University.




Thank you Steve! Rest in Peace!

30 sept. 2011

Accize 2012

Se apropie calcul accizelor pentru viitorul an. Şi ca de fiecare dată, în ultimii ani cei aflaţi la putere trag discret sforile pentru a băga mâna mai adânc în buzunarul contribuabilului iar astăzi cursul euro/ron s-a dus peste 4.35.
Am luat de curiozitate un istoric valutar al ultimilor 6 ani pentru a vedea cum s-a comportat cursul de schimb în jurul datei de 1 octombrie şi remarc jocurile discrete ale mult iubitului guvern Boc 5 (sau cât o mai fi).


Mă mir ca Boc şi Isărescu au uitat de manevră anul trecut şi cursul nu a avut vreo fluctuaţie importantă.
Nu pot să nu remarc cât de linistit era cursul pe vremea lui Tăriceanu. Chiar dacă economia o ducea mult mai bine pe vremea lui, adevăraţii liberali nu au recurs la astfel de practici! 
Pentru o analiză mai tehnică din punct de vedere economic recomand un articol despre cum creşte cursul euro de dragul accizelor.


Îndrăznesc să anticipez că luni vom avea un curs de 4.4 iar daca lucrurile nu se tulbură în Grecia, pe la mijlocul lui octombrie cursul va fi sub 4.3.
Până una alta, multumim din inimi iubiţi conducători

Multumim domnule Isărescu!

Update: Am updatat graficul. Echipa de mai sus mi-a depăşit aşteptările. În ziua din an în care cursul a contat cel mai mult (3 octombrie în acest an), cursul a scazut putin la 4.3222. Însă nu pentru mult timp. Azi avem un curs în creştere de 4.3529 ron/euro. Mirific!

16 aug. 2011

LuceaFarul

Ieri a strălucit mai intens ca niciodată un far în Constanţa. Din păcate nu a fost echipa de fotbal şi nici farul maritim. A strălucit un fost luceafăr al huilei, Miron Cozma. Având interdiţie să mai calce prin locurile în care s-a ridicat el la celebritate, nenea proaspăt absolvent de Rahova Prison School a mers la Constanţa pentru a participa la serbările prilejuite de Ziua Marinei.

Iar după principiul "lupul îşi schimbă parul dar năravul ba" nenea Miron îmi dă impresia că în timpul unei beţii la malul mării a ascultat deja celebra piesă Puşca şi cureaua lată, Ce bărbat eram odată.
 
Câtă vreme el a fost la studii după gratii la Rahova în Valea Jiului a fost liniște. Timp de 5 ani, cât i-am petrecut în Petroșani, nu am văzut mineri pe stradă. Asta chiar dacă sediul primei firme la care am lucrat e la 50 de metri de CNH, in clădirea unui centru de proiectări.
Altădată, lider al minerilor din Valea Jiului, el a ieșit de ceva timp din peisajul public și fiindu-i dor de momentele de glorie de altă dată nea Miron a încercat să iasă în evidență în stilul ce l-a consacrat: instigând masele la revoltă. Din fericire, de această dată tentativa acestuia a eșuat din fașă.
Nu mi-o mai fi actualul președinte simpatic (am fost un votant al său în 2004), dar când văd cine se găseşte să facă dreptate îmi vine să "leşin".


Prefer să văd un tratament ca cel aplicat de jandarmi revolutionarului constănţean Nicolae Mavrodin decât noi scene de violenţă! Pe fondul vremurilor grele ce vor veni, nu m-ar mira ca acest cretinoid să aibă mai multă priză la poporul sărac cu duhul.

Şi pentru că tot am pomenit de Puşca şi cureaua lată propun o audiţie de bună-dispoziţie via producţie TV a la mogul.



Update: Miron nu se dezminte si incanta asistenta de la malul marii. Tare faza cu Iliescu si nu numai... =)) Incep sa regret ca nu l-am prins pe Che Guevara de Europa, in studentie, prin Vale.

1 aug. 2011

Naivitatea românilor şi iPhone-ul via facebook.com

"Primii 200.000 de participanti - Primesc gratuit un iPhone4 !" este titlul unei pagini ce mi-a atras atenţia în această dimineaţa în momentul în care mi-am accesat contul de facebook. Cîţiva prieteni sunt "deja" fericiţii posesori ai unui iPhone4. Doar că mai au de aşteptat puţin până intră în posesia lui. Trebuie ca 200.000 de naivi să dea Like şi să "participe" la acţiunea "ia aifonul nu mai sta!".


Asta îmi aduce aminte de scrisorea africană via email, de la mama Omida, prin care eşti înştinţat că tocmai eşti fericitul moştenitor al unei averi de milioane de dolari în Africa - pârjolită de secetă, de altfel. Mai trebuie doar să ne dai informaţiile personale, numărul de cont, numărul cardului și evental PIN-ul. Apoi nu mai trebuie să munceşti toată viaţa căci te-ai scos!

Unde e multă lume e și hoție, iar Facebook-ul nu e ferit de acest flagel.
Fraților... NU mai fiți naivi și nu mai puneți botul! Chiar dacă Steve Jobs are mai mulți bani decât trezoreria americană, nici pe el nu l-ar da banii afară din casă pentru a face un astfel de act de caritate: 200.000 telefoane x 2500 ron (aprox) = 500 MILIOANE! TREZIREA!

Recomand următoarele lecturi:
O nouă escrocherie ingenioasă pe Facebook: aplicația care promite invitații pentru Google+

Update: Tocmai am mai observat o chestiune... Pentru ca pagina să fie mai credibilă, ea apare ca fiind semnată de Adrian Mutu - cel mai probabil un cont fals cat timp pagina nu pare a fi la curent cu faptul ca Adrian a plecat de la AC Fiorentina la AC Cesena.

29 iul. 2011

Animaţii 3D la Timişoara

Sâmbătă seara, în Piaţa Unirii va avea loc un Spectacolul de animaţii 3D. Proiecţiile vor fi făcute pe faţada clădirii Palatului Baroc, Muzeul de Artă din Timişoara. (alte detalii pe www.tion.ro)


Sper ca poloaia anunţată în weekend să nu strice spectacolul!

Update: Vremea a fost de partea noastra si am avut parte de un spectacol senzational!


Încă o bucată cu stream de full-HD:


04.08.2011 Noaptea trecută, echipa BordosArtworks a uploadat pe canalul lor de youtube o nouă filmare.

10 iul. 2011

Un Bac mai curat

S-au terminat de analizat contestaţiile de la Bac. Primul Bacalaureat după foarte mulţi ani în care s-a copiat mai puţin şi pe alocuri mai deloc. Din păcate şi de această dată s-au găsit anumite inspectorate care "nu au avut buget pentru camere video" şi cum era firesc aici procentul de promovabilitate a fost mult mai ridicat. S-a ajuns la situatii paradoxale de genul că elevii din Harghita, majoritatea de etnie maghiară, să obţină rezultate mai bune la limba română decât elevii din judeţe "pur" româneşti.

Paradoxal e că, destui oameni vociferează faptul că trebuie sa-si dea demisia tocmai inspectorii ce au fost corecți și au încercat să organizeze desfășurarea concursului într-un mod cât mai onest. Poate că acei inspectori au făcut pe dracu-n-patru pentru a instala acele camere și au ajutat să avem o desfășurare corectă a examenelor. Au ajutat să avem o imagine mai reală a realității învatământului românesc. 
Aștept ca tocmai cei ce nu au fost în stare să asigure o desfășurare transparentă a examenelor să fie traşi la răspundere de ministrul Funeriu. Poate că inspectorii şcolari din Harghita, Suceava şi Constanţa intenţionat nu au montat camerele video în sălile de examen pentru a avea rezultate mai bune.
De multe ori Funeriu mi-a fost antipatic şi uneori chiar mi s-a părut arogant. De această dată, prin atitudinea adoptată a reuşit să scrie nişte rânduri în istoria ultimelor doua decenii de învatamant. RESPECT! 

Tare mi-aş fi dorit să am şi eu parte de o astfel de supraveghere la examenul meu de Bacalaureat din '99. Aş fi preferat să nu fiu întrerupt şi asaltat de colegii din sală pentru a copia şi afla rezultatele la matematică. Lipsa de supraveghere strictă mi-a făcut MULT mai mult rău.
Sper că rigoarea inpusă în această sesiune de examene să fie un nou început şi tinerii să realizeze că învăţământul nu e compatibil cu cocalarii şi maneliştii.

Update 31.08.2011: După clasicul stil românesc, o minune nu ţine prea mult. La sesiunea de Bac din toamnă lucrurile revin la "normal": "Profesorii ne-au permis să schimbăm foile între noi şi să copiem unul de la altul".
Probabil că domnul Funeriu e încă în concediu... :|

5 iul. 2011

Trăiască birocraţia - paşapoarte

Fiind perioada concediilor m-am trezit şi eu săptămîna trecută să fac rezervarea online la paşapoarte pentru copilul meu. Am prins un loc pe sfârşitul lunii acesteia! 

Un prieten ce tocmai a depus ieri actele copilului său făcuse din greşeală încă o rezervare şi avea încă una pentru mâine. Ieri dupa ora 12 am încercat în zadar să prind pe cineva de la paşapoarte pentru a vedea dacă nu pot merge în locul său mâine. Înainte de ora 13 ambele telefoane sunau ocupat. Apoi, în următoarele doua ore telefonul suna şi nu mai răspundea nimeni.

Mi-am luat inima-n dinţi şi m-am dus azi să discut la faţa locului. Ajuns acolo era plin de lume. Şi ca de fiecare dată vara, era plin de bronzaţi pregătiţi de decolare.
Merg la biroul de informaţii şi o întreb pe tanti dacă pot merge în locul prietenului meu acesta forwardându-mi mail-ul de confirmare. Nu ştiu dacă ei realizează că un email forwardat poate conţine informaţii veridice de la destinatarul iniţial.
Şi ca de obicei la stat, aceasta nu a putut să-mi dea un răspuns direct. A trebuit să plece în spate şi să "întrebe".  Nu ştiu ce a înţeles şi ce a întrebat dar a venit cu clasicul răspuns birocratic "nu se poate".
Mai bine să aibe ei un moment de respiro decât să îmi ia banii mai repede. Halal birocraţie!

2 iul. 2011

"Fără cuvinte" via BUG Mafia feat. Loredana

Orice asemanare cu realitatea zilelor noastre in Romania e o simpla "intamplare".


Versurile spun totul despre partea neagra a societatii romanesti.
Ca parinte ii urasc pe cei ce-si bat joc de viata copiilor!

23 iun. 2011

Hoţul strigă hoţii - Pardon, trădătorul

Stimatul nostru preşedinte s-a remarcat în mandatele sale doar prin atacuri la persoană şi foarte, foarte puţine reuşite. Pe principiul "ţara arde şi baba se scarpină", El Presidente aflat în scădere de turaţie a mutat pripit înaintea opoziţiei anunţând proiectul minune de reorganizare teritorială. Asta fără a avea un proiect concret... Doar pentru a fi el primul. 
Poporul a avut şi are subiect de discuţie reorganizarea teritorială în timp ce, de exemplu, tanti Nuţi primeşte cartonaşul roşu de la Uniunea Europeană. În unul din puţinele momente în care dl. Băsescu dă public o reprezentaţie alături de preşedinţii celor mai importante două partide de opoziţie la Cotroceni acesta reuşeşte să aibe o nouă reprezentaţie lamentabilă. Pentru că dumnealui îi place să cadă doar în picioare i se adresează foarte probabil viitorului preşedinte: "domnule, rămâneţi în Opoziţie?".

Cocoşat de problemele conducerii ţării, de ideile sale fixe de-a intra în istorie şi de grija de-a îşi păstra slugile la guvern domnul preşedinte a comis noi MARI GAFE. Adică cel mult două milioane de etnici maghiari sunt mai privilegiați decât românii în țara lor. Românii sunt mai proști și pot face 2-300 de kilometrii până la "capitala reginală".

Pentru a ascunde această mare trădare Băsescu recurge la tactica lui clasică. Dacă mai era cineva important neatacat de el, aceea persoană era regele Mihai. Asta după ce s-a folosit de imaginea regelui.


După cum menționa, dumnealui nu i-a prea placut școala. Se pare că a lipsit și de la orele de istorie iar cum bine spunea cineva... Băsescu a reușit să-și atingă limitele incompetenței.

Rușine Dinu Patriciu!

Update: Mulțumesc celor de la hotnews.ro ca au adus aminte de ce spunea domnul președinte acum 5 ani: "Principalele acţiuni criminale menţionate în Raport şi pe care ţin să le amintesc aici, ca argument pentru această prea-mult amânată condamnare sunt următoarele: [...] (3) distrugerea partidelor politice şi a continuităţii constituţionale a statului român, prin abdicarea forţată a Regelui Mihai."

Trecând într-o notă umoristică recomand: articolul 1 si articolul 2 de pe trombon.ro.

Update 2: Nu pot să cred! Un băsist clasic, Dan Tapalagă, a deschis ochii și se pare că a întors armele. Merită citit! Sper să nu fie doar un foc de paie!

Update 3: Azi, 25.09.2010, de ziua sa, Regele Mihai a susţinul primul său discurs în Parlament după abdicarea din 1947. La mulţi ani, Majestate!
După cum era de aşteptat... Mr. President s-a dat ocupat şi nu a avut bunul simţ să onoreze invitaţia în parlament. Cu acest prilej şi BBC-ul îi bate obrazul. Tot cu această ocazie, Regele a raspuns scurt, diplomatic şi la obiect "Nici nu merita sa reactionezi la asa ceva, pentru ca, stiti, este un lucru atat de marunt. Si asta este genul lui. Cu cat sunt mai marunte jignirile sale, cu atat se crede mai important".