Astăzi citisem un articol ce m-a scos din sărite. Tupeul singurului prim-ministru român ce a căzut o moţiune de cenzură e fara margini.
Enumăr câteva idei triste care circula deja pe net.
La noi, în România:
- Salariile cresc, scăzând
- Pensiile sunt tot mai mari, fiind reduse
- Medicamentele gratuite trebuie cumpărate
- La robinet, apa caldă curge rece, iar apa potabilă nu e bună de băut
- Trăim în frig plătind tot mai multă căldură
- Plătim asistenţa medicală gratuită
- Avem un preşedinte care spune mereu adevărul dar fiecare promisiune a lui se dovedeşte a fi o minciună. Culmea, la fel se întâmplă şi cu primul ministru!
- Premierul ştie totdeauna ce vrea “românul” fără să-l întrebe niciodată
- Banii ţării sunt tot mai putini şi avem tot mai multi miliardari
- Poporul primeşte tot mai mult iar numărul săracilor sporeşte în fiecare zi
- Cel mai performant guvern ales de parlament este acela care tocmai fusese destituit pentru incompetenţă
- Fiecare ministru jură azi, cu mâna pe biblie, că doreşte binele poporului şi de a doua zi porneşte un program menit să-l distrugă
- Salariile profesorilor au crescut cu 50%, prin reducerea cu 15%
- Într-un singur an au fost create 200 000 locuri de muncă şi ca urmare numărul şomerilor a crescut cu 300.000
- Este garantată libertatea de exprimare a cetăţeanului datorită efortului serviciilor speciale de a le asculta, în fiecare clipă, telefonul
- Libertatea presei este sfântă, de aceea ajung în stare de faliment tot mai multe ziare anti-guvernamentale
- S-a redus cu peste 60% numărul taxelor şi impozitelor, dar plătim cu 20% mai mult taxe şi impozite
- S-au desfiinţat peste 100 agenţii guvernamentale, prin creşterea numărului angajaţilor în plată al acestora cu circa 10%
- Cabinetul premierului a fost micşorat, desfiinţat chiar, prin angajarea în plus a câtorva zeci de consilieri personali ai primului-ministru
- Constituţia este respectată de guvernanţi prin încălcarea fiecărui paragraf al ei, sub îndrumarea atentă a primului ministru care este doctor în drept constituţional.
- Legile cele mai bune în România sunt cele care nemulţumesc pe toată lumea
- Avem şi o instituţie denumită Direcţia Naţională Anticorupţie care a obţinut rezultate remarcabile în lupta împotriva corupţilor, fără să fie condamnat vreun corupt. Ca urmare, fără nici un corupt, am devenit ţara cea mai coruptă din Europa
- Deşi 60% din alegătorii cu drept de vot au optat pentru un preşedinte sau altul, adevăratul şef al statului a fost desemnat de “flacăra violet”
- O campanie electorală de câteva sute de milioane de euro a fost plătită cu numai circa cinci milioane
- Am fost o ţară fără premier două luni, având concomitent în funcţie trei prim-miniştri unul demis, unul interimar şi unul desemnat
- Avem o armată tot mai puternică cu o dotare tot mai precară
- Am intrat în Uniunea Europeană, trăim mai bine dar o ducem de două ori mai prost
- Speranţa de viaţă este tot mai mare prin creşterea fără precedent a mortalităţii
- Şcoala este gratuiă pentru toţi copiii, plătindu-se taxe scolare tot mai mari
- Pentru copiii preşcolari s-au infiinţat mai multe grădiniţe datorită reducerii drastice a numărului celor existente
- Analfabeţii nu numai că pot citi, ei chiar învaţă legea circulaţiei şi obţin permisul de conducere
- Turismul a cunoscut o creştere nemaiîntâlnită, ca urmare a scăderii numărului turiştilor cu peste 50% faţă de anul precedent
- S-au luat măsuri hotărâte de întărire a economiei prin desfiinţarea a câte 20 000 de intreprinderi lunar
- Deşi, prin străduinţa guvernului, se produc anual 10 pâini pe cap de locuitor, fiecare cetăţean are asigurată cel puţin o pâine în fiecare zi
- Agricultura noastră poate hrăni 80 de milioane de oameni, ca urmare peste 80% din mâncarea zilnică a românului este adusă din alte ţări
- Petrolul produs de noi este cel mai ieftin din lume. Cum reuşim? Îl plătim cu preţul cel mai mare din Europa.
Cu gazele se întâmplă la fel.
- Construim în fiecare an sute de kilometri de autostradă şi ca urmare avem autostrăzi tot mai puţine
- Şi gropile din carosabil devin tot mai numeroase întrucât le astupăm continuu cu asfalt
- Oricare altă ţară cu atâtea minuni adunate laolată ar fi dispărut demult. Noi existăm!
În România, rahatul nu se sfârşesc niciodată! Şi asta fiindcă şi noi, românii, suntem un popor de poveste.
Alegem mereu şi mereu conducătorii cei mai "capabili"!
Mulţumesc diasporei pentru ca a facut diferenţa. Îi astept în ţară, să traiască bine.
2 comentarii:
i honestly adore your posting way, very remarkable,
don't give up and also keep creating seeing that it just simply truly worth to follow it.
impatient to view much more of your articles, have a pleasant day ;)
Thank you! :)
Trimiteți un comentariu