Noua parcare a Mitropoliei

În România lipsa locurilor de parcare în marile oraşe e un fenomen arhi-cunoscut şi foarte des răspândit.

Timişoara, deşi e "fruncea", nu face excepţie de la aceast capitol. Locurile de parcare din centru sunt departe de a fi suficiente, mai ales la orele de vârf.

Deşi merg rar la job cu automobilul personal, atunci când o fac, obişnuiesc să parchez pe bulevardul Loga sau pe strada Mihai Eminescu.

Din seria "unii au mai multe ouă", recent am observat că s-a pus în practică un oarecare abuz de putere sau trafic de influenţă din partea celor "mai cuvioşi" timişoreni, adică din partea celor de la Mitropolia Banatului. De aproximativ o lună, lângă Mitropolia Banatului de pe bulevardul Loga s-au "cesionat" nu mai puţin de 12 locuri de parcare.
De cele mai multe ori aceste locuri sunt libere... iar dacă ai tupeul să parchezi acolo, ai toate şansele ca atunci când te întorci la maşină să n-o mai găseşti. În plus, mai şi primeşti cadou două chitanţe pentru care trebuie să decontezi aproximativ 800 RON pentru a-ţi recupera maşina de la ADP.

Iată cum arata astăzi parcarea rezervată a Mitropoliei pe la ora 10:30.

În tot acest timp, curtea Mitropoliei e aproape goală.

Cu tot respectul pentru Biserica Ortodoxă şi conducătorii acesteia, faptul că aceştia ocupă 12 locuri de parcare, mai mult libere, mi se pare un abuz sau trafic de influenţă. De ce nu au dreptul de-a parca pe acele locuri şi enoriaşi? Cei de pe urma cărora trăiesc şi ei...

Mi amigo del heno

Mi "amigo" del heno, la lectura de blog. Pe româneşte, "prietenul" şi fanul meu, citindu-şi blogul:

Seamană ca două picături de apă...   două picături în baltă! =))

Update: Azi un prieten îmi spune: "Mai Silviu, nu-ţi pune mintea cu indivizi care declară că sunt de ocupaţie "lăbari" sau sunt antrenori de lăbari. Nu se poate ajunge la rafinamentul şi filozofiia unuia care în trecut, a suferit şi nu-şi mai suportă bunica".

În viaţa reală sunt Bogdan Coroi (jos8cal) şi Mihnea Balta (dark).
Iată cum se exprimă gloaba: "A te masturba nu atrage după sine decât că faci ceva. A te masturba valoros, implică realitatea exterioră intr-un mod sau altul. Ştiu ca este dureros când o masturbare nu se termina cu orgasm pentru că te-a vazut bunica şi ti-a dat nota -200 la toate materiile, chit că tu te-ai chinuit să-ţi imaginezi că Jenna Jameson sau Dolly Buster sint înnebunite după tine".

Bag de seamă că băiatul e prieten bun cu manuela şi revista Playboy.

Se pare că şi alţi le-au dat verdict pentru spitalul numărul 9: "Ati dat dovada de puerism si sictir fatza de aceasta comunitate, care stim foarte bine cu totii ca e o comunitate de n00bs, asta nu inseamna ca trebuie sa ne batem joc de ce incearca unii sa faca, si mai ales de munca mea.".

Uauuuu... încă o revelatie: "domnul Dark, chiar te rog, intoarce-te in Lumea ta, sanatate si noroc."

Se pare că prietenul meu are dreptate. :)

Update 1:  Dacă tot ai citit acest articol, te invit să citeşti o continuare a sa.

Reclama Orange - Everybody

Întotdeauna mi-au placut piesele reclamelor de la telefonia mobilă. În această perioadă, o reclamă de la Orange are pe fundal o piesă la fel de minunată şi azi un prieten mi-a zis bucuros că după ceva eforturi a găsit cine cântă piesa şi cum se numeşte.

Piesa e cântată de Ingrid Michaelson şi se numeşte Everybody:

nJoy! :-)

Mitocanilor...

Acest topic e un răspuns la o serie de atacuri venite din partea unor pui de baltă, monument de perfecţiune.
Restul, treceţi, vă rog, la urmatorul articol. :)


Încăpăţânându-vă să vă bagaţi în seamă într-un mod şi mai pueril decât aţi făcut-o pe www.codexpert.ro meritaţi să spun şi eu la lume câte ceva despre voi...

Pe comunitatea programatorilor de C++ din România aţi avut doi useri oficiali şi alţi câţiva useri făcuţi doar ca să jigniţi lumea. Pentru toţi, v-aţi ales cu BAN definitiv pentru atacuri la persoană. 

Aţi încercat să faceţi "sexul" mare şi pe forumul comunitaţii Utilizatorilor de .NET din România, www.ronua.ro, dar şi aici vi s-a tăiat macaroana.

Văzând că nu vă mai puteţi exprima frustrările v-aţi făcut un budă şi v-aţi apucat să scrieţi pe pereţi despre persoanele ce nu v-au tolerat mârlănelile. Apoi, v-aţi mai şi făcut reclamă pe twitter, pupând lumea în fund la greu pentru a vă atrage vizitatori şi pentru a vă face trafic.

Noi, ăştia pe care îi tot atacaţi voi, suntem oameni normali, care mai şi greşim, dar care şi ştim să recunoaştem. Noi, nu ne ascundem numele, nu navigăm în spatele proxy-urilor, a TOR-ului sau a conturilor de email free făcute cu un singur scop: acela de-a jigni lumea. Cât timp suntem români, noi, nu avem pretenţia vorbirii şi scrierii unei limbi engleze perfecte. Voi, frustraţilor, folosiţi tool-uri automate al căror rezultate le luaţi de bune, drept pentru care meriţi un premiu NULLbel.

Sunteţi nişte încăpăţânaţi care o ştiu numai pe a lor... care ştiu numai să mănânce rahat. Aţi demonstrat-o cu prisosinţă şi continuaţi să o faceţi în noua budă.

Update 1: Nu vreau să rămân dator oamenilor, pentru reclama făcută şi le întorc serviciul. Sunt cei ce stau în spatele userilor Dark şi jos8cal pe mai multe forumuri româneşti: Mihnea Virgil Balta şi Bogdan Coroi. Îşi fac numele public doar în câteva locuri, în care îşi fac reclamă la marfă. În rest, din spatele userilor respectivi (dar şi al altora făcuţi să jignească), flame-uie la greu. Şi pentru că sunt primii mei "fani", ţin să le "mulţumesc oficial" pentru traficul generat pe ambele site-uri.
Luceferii programării româneşti sunt atât de puerili încât simt nevoia să mă ţină la curent, lăsându-mi comment-uri, despre ce a mai produs pe oliţa lor, folosind Photoshop şi Google Translate.

Pentru că nu-mi plac flame-urile (spre deosebire de ei), am închis posibilitatea de-a adăuga comentarii pentru acest topic. Ajunge... Le-am făcut reclamă şi am pierdut destul timp, pentru nişte frustraţi.

Update 2: Dacă tot ai citit acest articol, te invit să citeşti o continuare a sa.

Fara griji - Nick Vujicic

Azi, un prieten mi-a adus aminte de un personaj care stârneste admiraţia oricui, într-un mod unic. Deşi nu are mâini şi picioare, Nick Vujicic reuşeste să ne ofere adevărate lecţii de viaţă, de tărie şi caracter oricui doreşte să-l cunoască.

În ciuda handicapurilor sale, Nick reuşeste să se bucure de viaţă într-un mod aparte. Într-un mod, în care puţini dintre noi reuşim să o facem.

Să încercăm să ne bucurăm mai mult de viaţă şi de fiecare clipă liberă, ca şi cum ar fi ultima...

Update 12.04.2011: Un interviu cu Nick ce nu trebuie ratat: http://www.evz.ro/detalii/stiri/nick-vujicic-nu-are-rost-sa-te-plangi-pentru-ceea-ce-n-ai-ci-sa-vezi-ce-ai-926612.html

Parcare cu lipsă de bun simţ

La începutul lunii, tocmai achiziţionasem patuţul copilului meu dintr-o galerie comercială a unui hyper-market din Timişoara. Înainte de a intra in posesia pătuţului m-am întors la maşină să iau o monedă de 50 de bani pentru un cărucior de cumpărături. 

Când ajung la maşină, constat că un "deştept" s-a găsit să parcheze cum nu se poate mai prost... pentru mine.

Practic, îmi era imposibil să mai intru în maşină pe uşa mea. Celui ce parcase după mine, în stânga mea ia fost incomod să dea la o parte un căruţ aflat pe locul său de parcare. Mai comod i-a fost să mă blocheze. Eu, urma să vin cu o cutie mare... de scânduri şi trebuia să o pun pe bancheta din spate.

Văzând asta, am zis să mă comport civilizat şi să vad cine e nesimţitul... M-am dus la Informaţii Clienţi în hyper-market şi am rugat să se dea un anunţ sonor astfel încât posesorul automobilului ce m-a blocat să vină în parcare şi să-şi parcheze maşina în mod civilitat.
Ulterior, m-am întors la maşină. Soţia, însărcinată în luna a 9-a, era deja în maşina şi l-a observat pe individ că se învârtea în jurul maşinilor şi l-a abordat. Între timp, am sosit şi eu.

L-am întrebat dacă e greu să parcheze civilizat. Mi-a raspuns:

- Mă faci să îmi las soţia cu bagaje în magazin... Puteai să intrii prin partea dreaptă!

- Serios?! Să mă bag cu picioarele prin maşină, să mi-o murdăresc, doar pentru că tu nu parchezi civilitat? Vezi bine că am de pus şi bagajul ăsta pe banchetă. Dacă erau alţi nu te chemau... îţi lăsau un cadou pe caroserie.

S-a enervat... Ş-a luat maşina şi a plecat să parcheze în altă parte. 

Concluzie:  A fi om e lucru mare. În loc ca acel individ să aprecieze că m-am comportat civilizat... tot el era ofensat. Cu riscul de-a fi considerat rău, data viitoare când parchează aşa, poate dă de un cocalar şi se alege cu un cadou ce necesită Polish auto. Poate, atunci, va aprecia gestul meu.

Experiment de normalitate - bonul fiscal

Actuala criză economică a schimbat multe din năravurile oamenilor.

Eu, am început să tratez cu mai multă responsabilitate afişul prezent în cam orice magazin decent: "Păstraţi bonul fiscal până la ieşirea din magazin". Sincer, până în acest an am ignorat acest mesaj şi nu ţineam cu tot dinadinsul să cer bonul atunci când cumpăram cu bani cash. Când cumpăr cu card-ul e cu totul altă poveste şi atunci, fireste, pe lângă chitanţa de extragere numerar de pe card obţin şi bonul fiscal.

În schimb, la piaţă regulile fiscale dispar şi nu se mai poate vorbi de bon fiscal. O măsură de introducere a bonurilor fiscale în pieţele agro-alimentare ar fi "bomboana pe coliva" sărmanului ţăran.

Trecând peste aceste aspecte de normalitate, îmi propun să enumăr două experimente trăite recent, experimente ce au legătură cu bonul fiscal.

Primul s-a întâmplat în Galeria 1 din Timişoara. Acum două săptămâni am fost cu soţia la un magazin ce aduce detergenţi din Germania, de calitate net superioară aceluiaşi brand românesc. Am găsit ce căutam, am scos banul şi am plătit. Vânzătoarea, repede... dă să treacă la următorul client şi o întrerup: 

 "- Bon fiscal se poate?"

 Surprinsă îmi răspunde sec: 

"-Da!".

Ok. Am aşteptat să bată în casă suma... Şi am aşteptat.... Casa de marcat se încăpăţâna să scoată bonul. Până la urmă i-a dat în cap după ce a umblat pe la sulul de hârtie. Mi l-a dat şi am plecat mulţumind-i. Ca majoritatea vânzătorilor români nu mi-a zis nici "Dute ...". 

Stângăcia cu care vânzătoarea manipula casa de marcat mă face să cred că nu o foloseşte prea des.

A doua situaţie s-a întâmplat astăzi. De dimineaţă, înainte de job am fost într-un super-market să fac nişte mici cumpărături. La ieşire, pentru că nu mâncasem nimic de dimineaţă am decis să cumpăr doi covrigi şi doi langoşi de la un chioşc aflat la ieşirea din super-market. În total era 3,6 ron. O domnişoara era pe post de vânzătoare şi covrigii se faceau în spatele ei. Când mă servea ea, în spatele meu au venit alţi clienţi. Mă serveşte şi aştept să îmi dea restul. Apoi, instant, duduia îi întreabă pe cei din spatele meu ce vor. I-am adresat aceeaşi întrebare:

 "- Bon fiscal se poate?"

 "- Da!"

Şi apoi, a început adevăra distracţie! A batut de 4 ori în casă suma greşită, a scos hartia, a rupt-o... numai suma magnifică de 3,6 ron se încăpăţâna să fie afişată pe display-ul casei de marcat. Semne clare că duduia  NU obişnuia să folosească casa de marcat. Într-un final, la a cincea încercare a reusit! URAAA!

Cu siguranţă astfel de cazuri se regăsesc la fiecare pas, în orce colţ din oraşele patriei. Sunt convins că fiecare din noi se loveşte aproape zilnic de aceste aspecte. 

Important e să luam atitudine. Eu, am început să o fac. Sper că şi tu! :)

Vânzătorilor de la noi le recomand o simplă vizită în Germania. Vor rămâne şocaţi de modul politicos în care vânzătorii te întâmpină, cum îţi răspund şi cum încearcă din răsputeri să-ţi dea ultimul cent. Aceeaşi poveste şi la hoteluri. Te simţi tratat cu un profund respect... iar la noi, la Mamaia cu foarte mult dispreţ pe bani tăi. De aceea, prefer să merg peste graniţă, decât să fac un drum interminabil  (Timişoara - Constanţa) şi să fiu umilit.

Cel mai lung meci de tenis # 2010 Wimbledon John Isner Vs. Nicolas Mahut

Ieri s-a disputat cel mai lung meci de tenis din toată istoria tenisului. Meciul se va continua azi.

În calificările turneului de la Wimbledon 2010, meciul dintre Nicolas Mahut (FRA) şi John Isner (USA) a intrat în istorie. Meciul s-a desfăşurat timp de 9 ore şi 58 de minute şi va continua şi azi.

S-au depaşit nişte recorduri uluitoare:

- Ceea mai lungă partidă din istoria tenisului. Precedenta a fost de şase ore şi treizeci şi trei minute şi s-a dispotat între Fabrice Santoro şi Arnaud Clement, la Roland Garros 2004.

- Ambii jucători au depăşit deja recordul de aşi realizat de Ivo Karlovic (78 în 2009)

- Meciul cu cele cu cele mai multe game-uri a fost de 112 game-uri. Şi acest record e depăşit.

Detaliile meciului se găsesc deja la loc de cinste pe Wikipedia:
http://en.wikipedia.org/wiki/2010_Wimbledon:_Mahut-Isner_match.

Vor continua să fie updatate.

Şi meciul continuă, azi!

Fie ca, cel mai bun să câştige!

_______
Late edit: Şi câştigătorul este John Isner 6-4, 3-6, 6-7, 7-6, 70-68. Felicitări ambilor jucători!
Durata totală de desfăşurare a meciului a fost de unsprezece ore şi cinci minute.

Primul radar

Ieri, mă întorsesem de la socrii mei, din Reşita. Plecasem lejer, foarte degajat şi fără chef de-a şofa cu viteză.

Străbătusem toată Bocşa cu 45-50 km/h şi la prima parcare după Bocşa am oprit să "stropesc un stâlp". Am plecat şi dupa aproximativ 1 km vroiam să depăşesc o Skoda Fabia ce mergea destul de încet (aprox. 70 km/h). Când eram în depăşire, observ că după curba următoare apare din faţă o dacie. Am frânat şi am intrat în spatele Skodei. 

Dintr-o dată, fără motiv, conducătorul Skodei pune o frână bruscă. Frânez şi eu şi apoi îi fac semn cu farurile. Apoi, pe o porţiune cu o barieră şi linie continuă am stat cuminte, iar când am avut posibilitatea am încercat să îl depăşesc. Când colo, capul sec (CS 05 PZO - iniţiale foarte inspirate) de la volanul Skodei mă şicanează şi merge pe mijlocul drumului. 

Văzând că nu mă intimidează cu "schema lui" (am continuat manevra de depăşire) individul s-a dat la o parte şi l-am depăşit. În două minute era la aproximativ 500 m în spate. Numai că, tocmai intrasem în următorul sat, Berzovia.

Aici, cu adrenalina acumulată nu am redus viteza în limita legală dorind să mă distanţez de idiot. De nu ştiu unde, am fost surprins de un radar cu 84 km/h. În următorul sat am fost oprit şi am primit un proces verbal cadou pentru faptul că mi-am puns mintea cu acel cocalar.

M-am calmat, dar azi voi dona Primăriei 180 ron, pentru prima sancţiune de viteză. Ulterior, mi-am văzut de drum într-un mod civilizat şi legal, la fel cum plecasem din Reşiţa.

Îmi asum greşeala şi suport consecinţele. Îmi pare rău doar că mi-am pus mintea cu acel "cap sec". Pe viitor, sper să nu mai dau de el sau alte specimene pe şosele. În aproximativ 12 ani, de când am carnetul ,nu am întâlnit o situaţie ca ceea de azi, când un individ să circule pe mijlocul drumului, împiedicându-mă să îl depăşesc.

Mai mult ca sigur, am tras învăţături din această întâmplare şi cred că scena cu "capul sec" nu se vor mai repeta. Mai bine cedez eu...

Concluzie: Nu-ţi pune mintea cu nebunii. O au odihnită.