Pază de doi lei

Cerşetorii români ne-au creeat un trist brand de ţară în Europa. Din păcate, am ajuns ca noi, românii oneşti să fim priviţi cu o oarecare suspiciune de către occidentali.

Nu mai vorbim de intersecţiile din marile oraşe sau gările în care suntem întâmpinaţi de cerşetori.

Din păcate, cerşetori apar tot mai des şi în parcările private. Când spun asta, ma gandesc în special la cerşetorii din parcările hypermarket-urilor.

În urmă cu câteva luni, în parcarea unuia din hypermarket-urile Kaufland din Timişoara, nici nu am apucat să mă dau jos din maşină şi un moş alcoolic era lângă uşa mea. L-am ignorat, am intrat în magazin şi m-am dus direct la Relaţii Clienţi pentru a-i întreba despre cum stă treaba cu paza parcării. Fata de acolo a chemat pe cineva de la pază. Deşi acel "paznic" era la mai puţin de 100 de metri, în dreptul caselor, i-a luat aproximativ 3-4 minute să ajungă la mine. I-am spus de acel cerşetor din parcare şi l-am rugat să îl gonească pentru a nu ne trezi cu maşiniile zgâriate dacă nu îi dăm bani. Mi-a răspuns: "Eu nu mă ocup de paza parcării". L-am întrebat cine se ocupă de pază şi  răspunsul său a fost departe de-a fi unul aştepta şi profesionist. Am dedus că parcarea era un no man's land.

M-am mişcat cu talent la cumpărături şi am răsuflat uşurat când, întors la maşină am constatat că aceasta mea nu a păţit nimic. Cu greu m-am abţinut atunci să nu excaladez problema spre conducerea magazinului şi cred că am greşit. Trebuia s-o fac.

Ieri, povestea s-a repetat. Ajung în parcarea unui hypermarket Real şi parchez pe un rând mai îndepărtat de intrarea în galeria comercială, tocmai pentru a evita dobitocii ce parchează anapoda. Nu apuc sa plec bine de la maşină şi constat prezenţa a doi "bronzaţi" cu un puradel în braţele ei. Fireşte, cerşeau şi luau coşurile pentru a extrage moneda.

Ajung la intrarea în galeria comercială şi acolo observ un om de la firma de pază. Îl întreb dacă se ocupă de paza parcării. Îmi răspunde afirmativ şi apoi îi spun de prezenţa acelor ţigani de pe rândurile 6-7. S-a tot învârtit el pe acolo, dar numai la ei cred că nu a fost. Când m-am întors la maşină, îl observ pe Gigi Bronzatu... prezent la datorie. Apoi şi pe Piranda cu puradelul său.

Fireşte, individul de la pază dormea în picioare, la datorie.

În România au înflorit firmele de securitate... Există unele mai serioase şi cunoscute, dar şi tot felul de firme obscure, cu oameni ce-i ia vântul, oameni ce as baga mâna în foc că sunt plătiţi cu salariul minim pe economie sau puţin peste. 

Important e că patronul firmei a obţinut contractul cu firma ce administreaza galeria comercială prin metode româneşti specifice şi îşi poate lua şi el un Q7 de la mama lui. Nu mai contează menirea şi rolul angajaţiilor săi.

Cred că şi în "profesionalismul" acestor aşa numiţi paznici se regăseşte atitudinea de "lasă bă că merge şi aşa" sau "noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc".
Chiar cred că e cazul să luăm atitudine, la fel cum au făcut de exemplu cei de la Fundaţia Bega cu plăcuţele de  pe stâlpii de semafor din intersecţii: Nu daţi bani cerşetorilor!

Fotbal sau sex pe bani

Am fost aseară la Poli - Manchester City. A fost o atmosferă excelentă generată de un public unic în România.
Cum era de aşteptat, diferenţa de bani investiţi de şeiculul de la Manchester City faţă de patronul de la Poli ş-a spus cuvântul pe teren. Jucătorii de clasă de la Manchester au câştigat la pas, fără a tura prea tare "motoarele".

Din păcate, am avut parte de un déjà vu al meciului Poli - Shakhtar Donetsk disputat anul trecut. Am fost cu acelaşi prieten la meci şi am avut aceleaşi trăiri, amândoi.
Îmi aduc aminte că anul trecut el, Cosmin, venise la stadion cu ideea de-a ne face abonament la meciurile lui Poli pentru campionat. După acel meci, am renunţat ideea.
Amandoi suntem "venetici" în Timişoara. Ne ştim de când făceam primii paşi şi fiecare din noi ţine cu o altă echipă rivală din Bucureşti. Deşi uneori ne-am mai contrazis pe teme fotbalistice, niciodată nu ne-am certat. La fel, şi cu alţi prieteni. Evităm polemici de doi lei pe teme fotbalistice.
Trăind în Timişoara de câţiva ani, inevitabil am ajuns amândoi să simpatizăm şi cu Poli, dar "marea iubire" nu se uită şi nu se trădează.

Déjà vu-ul despre care vorbesc mai sus are legătură cu trăirea meciului de aseară, trăire aproape identică cu ceea de anul trecut la meciul cu Shakhtar.
Am dat 50 de lei pe bilet pentru ca să vad un meci care l-aş fi trăit la aceeaşi intensitate şi la televizor. Între starea mea de spirit şi a celor din jurul meu era diferenţă ca de la cer la pământ. Ei gesticulau şi se agitau la greu pentru faze banale în care decizia arbitrului era indiscutabilă. Eu şi prietenul eram impasibili. Chiar ne amuzam...

Îmi vine în minte vorba altui prieten: "Ai aceeaşi senzaţie ca după o partidă de sex pe bani... Te-ai uşurat, te-ai îmbracat şi ai plecat!".
Nu am plătit vreo dată pentru sex, dar cred că comparaţia acelui prieten nu e deloc deplasată. A viziona un meci fără o miză personală e cel mult o ocazie de-a vedea la lucru o echipă mare, respectiv, referitor la sex doar o eliberare... Din păcate, nu e şi o satisfacţie!

Noua parcare a Mitropoliei

În România lipsa locurilor de parcare în marile oraşe e un fenomen arhi-cunoscut şi foarte des răspândit.

Timişoara, deşi e "fruncea", nu face excepţie de la aceast capitol. Locurile de parcare din centru sunt departe de a fi suficiente, mai ales la orele de vârf.

Deşi merg rar la job cu automobilul personal, atunci când o fac, obişnuiesc să parchez pe bulevardul Loga sau pe strada Mihai Eminescu.

Din seria "unii au mai multe ouă", recent am observat că s-a pus în practică un oarecare abuz de putere sau trafic de influenţă din partea celor "mai cuvioşi" timişoreni, adică din partea celor de la Mitropolia Banatului. De aproximativ o lună, lângă Mitropolia Banatului de pe bulevardul Loga s-au "cesionat" nu mai puţin de 12 locuri de parcare.
De cele mai multe ori aceste locuri sunt libere... iar dacă ai tupeul să parchezi acolo, ai toate şansele ca atunci când te întorci la maşină să n-o mai găseşti. În plus, mai şi primeşti cadou două chitanţe pentru care trebuie să decontezi aproximativ 800 RON pentru a-ţi recupera maşina de la ADP.

Iată cum arata astăzi parcarea rezervată a Mitropoliei pe la ora 10:30.

În tot acest timp, curtea Mitropoliei e aproape goală.

Cu tot respectul pentru Biserica Ortodoxă şi conducătorii acesteia, faptul că aceştia ocupă 12 locuri de parcare, mai mult libere, mi se pare un abuz sau trafic de influenţă. De ce nu au dreptul de-a parca pe acele locuri şi enoriaşi? Cei de pe urma cărora trăiesc şi ei...

Mi amigo del heno

Mi "amigo" del heno, la lectura de blog. Pe româneşte, "prietenul" şi fanul meu, citindu-şi blogul:

Seamană ca două picături de apă...   două picături în baltă! =))

Update: Azi un prieten îmi spune: "Mai Silviu, nu-ţi pune mintea cu indivizi care declară că sunt de ocupaţie "lăbari" sau sunt antrenori de lăbari. Nu se poate ajunge la rafinamentul şi filozofiia unuia care în trecut, a suferit şi nu-şi mai suportă bunica".

În viaţa reală sunt Bogdan Coroi (jos8cal) şi Mihnea Balta (dark).
Iată cum se exprimă gloaba: "A te masturba nu atrage după sine decât că faci ceva. A te masturba valoros, implică realitatea exterioră intr-un mod sau altul. Ştiu ca este dureros când o masturbare nu se termina cu orgasm pentru că te-a vazut bunica şi ti-a dat nota -200 la toate materiile, chit că tu te-ai chinuit să-ţi imaginezi că Jenna Jameson sau Dolly Buster sint înnebunite după tine".

Bag de seamă că băiatul e prieten bun cu manuela şi revista Playboy.

Se pare că şi alţi le-au dat verdict pentru spitalul numărul 9: "Ati dat dovada de puerism si sictir fatza de aceasta comunitate, care stim foarte bine cu totii ca e o comunitate de n00bs, asta nu inseamna ca trebuie sa ne batem joc de ce incearca unii sa faca, si mai ales de munca mea.".

Uauuuu... încă o revelatie: "domnul Dark, chiar te rog, intoarce-te in Lumea ta, sanatate si noroc."

Se pare că prietenul meu are dreptate. :)

Update 1:  Dacă tot ai citit acest articol, te invit să citeşti o continuare a sa.

Reclama Orange - Everybody

Întotdeauna mi-au placut piesele reclamelor de la telefonia mobilă. În această perioadă, o reclamă de la Orange are pe fundal o piesă la fel de minunată şi azi un prieten mi-a zis bucuros că după ceva eforturi a găsit cine cântă piesa şi cum se numeşte.

Piesa e cântată de Ingrid Michaelson şi se numeşte Everybody:

nJoy! :-)

Mitocanilor...

Acest topic e un răspuns la o serie de atacuri venite din partea unor pui de baltă, monument de perfecţiune.
Restul, treceţi, vă rog, la urmatorul articol. :)


Încăpăţânându-vă să vă bagaţi în seamă într-un mod şi mai pueril decât aţi făcut-o pe www.codexpert.ro meritaţi să spun şi eu la lume câte ceva despre voi...

Pe comunitatea programatorilor de C++ din România aţi avut doi useri oficiali şi alţi câţiva useri făcuţi doar ca să jigniţi lumea. Pentru toţi, v-aţi ales cu BAN definitiv pentru atacuri la persoană. 

Aţi încercat să faceţi "sexul" mare şi pe forumul comunitaţii Utilizatorilor de .NET din România, www.ronua.ro, dar şi aici vi s-a tăiat macaroana.

Văzând că nu vă mai puteţi exprima frustrările v-aţi făcut un budă şi v-aţi apucat să scrieţi pe pereţi despre persoanele ce nu v-au tolerat mârlănelile. Apoi, v-aţi mai şi făcut reclamă pe twitter, pupând lumea în fund la greu pentru a vă atrage vizitatori şi pentru a vă face trafic.

Noi, ăştia pe care îi tot atacaţi voi, suntem oameni normali, care mai şi greşim, dar care şi ştim să recunoaştem. Noi, nu ne ascundem numele, nu navigăm în spatele proxy-urilor, a TOR-ului sau a conturilor de email free făcute cu un singur scop: acela de-a jigni lumea. Cât timp suntem români, noi, nu avem pretenţia vorbirii şi scrierii unei limbi engleze perfecte. Voi, frustraţilor, folosiţi tool-uri automate al căror rezultate le luaţi de bune, drept pentru care meriţi un premiu NULLbel.

Sunteţi nişte încăpăţânaţi care o ştiu numai pe a lor... care ştiu numai să mănânce rahat. Aţi demonstrat-o cu prisosinţă şi continuaţi să o faceţi în noua budă.

Update 1: Nu vreau să rămân dator oamenilor, pentru reclama făcută şi le întorc serviciul. Sunt cei ce stau în spatele userilor Dark şi jos8cal pe mai multe forumuri româneşti: Mihnea Virgil Balta şi Bogdan Coroi. Îşi fac numele public doar în câteva locuri, în care îşi fac reclamă la marfă. În rest, din spatele userilor respectivi (dar şi al altora făcuţi să jignească), flame-uie la greu. Şi pentru că sunt primii mei "fani", ţin să le "mulţumesc oficial" pentru traficul generat pe ambele site-uri.
Luceferii programării româneşti sunt atât de puerili încât simt nevoia să mă ţină la curent, lăsându-mi comment-uri, despre ce a mai produs pe oliţa lor, folosind Photoshop şi Google Translate.

Pentru că nu-mi plac flame-urile (spre deosebire de ei), am închis posibilitatea de-a adăuga comentarii pentru acest topic. Ajunge... Le-am făcut reclamă şi am pierdut destul timp, pentru nişte frustraţi.

Update 2: Dacă tot ai citit acest articol, te invit să citeşti o continuare a sa.

Fara griji - Nick Vujicic

Azi, un prieten mi-a adus aminte de un personaj care stârneste admiraţia oricui, într-un mod unic. Deşi nu are mâini şi picioare, Nick Vujicic reuşeste să ne ofere adevărate lecţii de viaţă, de tărie şi caracter oricui doreşte să-l cunoască.

În ciuda handicapurilor sale, Nick reuşeste să se bucure de viaţă într-un mod aparte. Într-un mod, în care puţini dintre noi reuşim să o facem.

Să încercăm să ne bucurăm mai mult de viaţă şi de fiecare clipă liberă, ca şi cum ar fi ultima...

Update 12.04.2011: Un interviu cu Nick ce nu trebuie ratat: http://www.evz.ro/detalii/stiri/nick-vujicic-nu-are-rost-sa-te-plangi-pentru-ceea-ce-n-ai-ci-sa-vezi-ce-ai-926612.html

Parcare cu lipsă de bun simţ

La începutul lunii, tocmai achiziţionasem patuţul copilului meu dintr-o galerie comercială a unui hyper-market din Timişoara. Înainte de a intra in posesia pătuţului m-am întors la maşină să iau o monedă de 50 de bani pentru un cărucior de cumpărături. 

Când ajung la maşină, constat că un "deştept" s-a găsit să parcheze cum nu se poate mai prost... pentru mine.

Practic, îmi era imposibil să mai intru în maşină pe uşa mea. Celui ce parcase după mine, în stânga mea ia fost incomod să dea la o parte un căruţ aflat pe locul său de parcare. Mai comod i-a fost să mă blocheze. Eu, urma să vin cu o cutie mare... de scânduri şi trebuia să o pun pe bancheta din spate.

Văzând asta, am zis să mă comport civilizat şi să vad cine e nesimţitul... M-am dus la Informaţii Clienţi în hyper-market şi am rugat să se dea un anunţ sonor astfel încât posesorul automobilului ce m-a blocat să vină în parcare şi să-şi parcheze maşina în mod civilitat.
Ulterior, m-am întors la maşină. Soţia, însărcinată în luna a 9-a, era deja în maşina şi l-a observat pe individ că se învârtea în jurul maşinilor şi l-a abordat. Între timp, am sosit şi eu.

L-am întrebat dacă e greu să parcheze civilizat. Mi-a raspuns:

- Mă faci să îmi las soţia cu bagaje în magazin... Puteai să intrii prin partea dreaptă!

- Serios?! Să mă bag cu picioarele prin maşină, să mi-o murdăresc, doar pentru că tu nu parchezi civilitat? Vezi bine că am de pus şi bagajul ăsta pe banchetă. Dacă erau alţi nu te chemau... îţi lăsau un cadou pe caroserie.

S-a enervat... Ş-a luat maşina şi a plecat să parcheze în altă parte. 

Concluzie:  A fi om e lucru mare. În loc ca acel individ să aprecieze că m-am comportat civilizat... tot el era ofensat. Cu riscul de-a fi considerat rău, data viitoare când parchează aşa, poate dă de un cocalar şi se alege cu un cadou ce necesită Polish auto. Poate, atunci, va aprecia gestul meu.

Experiment de normalitate - bonul fiscal

Actuala criză economică a schimbat multe din năravurile oamenilor.

Eu, am început să tratez cu mai multă responsabilitate afişul prezent în cam orice magazin decent: "Păstraţi bonul fiscal până la ieşirea din magazin". Sincer, până în acest an am ignorat acest mesaj şi nu ţineam cu tot dinadinsul să cer bonul atunci când cumpăram cu bani cash. Când cumpăr cu card-ul e cu totul altă poveste şi atunci, fireste, pe lângă chitanţa de extragere numerar de pe card obţin şi bonul fiscal.

În schimb, la piaţă regulile fiscale dispar şi nu se mai poate vorbi de bon fiscal. O măsură de introducere a bonurilor fiscale în pieţele agro-alimentare ar fi "bomboana pe coliva" sărmanului ţăran.

Trecând peste aceste aspecte de normalitate, îmi propun să enumăr două experimente trăite recent, experimente ce au legătură cu bonul fiscal.

Primul s-a întâmplat în Galeria 1 din Timişoara. Acum două săptămâni am fost cu soţia la un magazin ce aduce detergenţi din Germania, de calitate net superioară aceluiaşi brand românesc. Am găsit ce căutam, am scos banul şi am plătit. Vânzătoarea, repede... dă să treacă la următorul client şi o întrerup: 

 "- Bon fiscal se poate?"

 Surprinsă îmi răspunde sec: 

"-Da!".

Ok. Am aşteptat să bată în casă suma... Şi am aşteptat.... Casa de marcat se încăpăţâna să scoată bonul. Până la urmă i-a dat în cap după ce a umblat pe la sulul de hârtie. Mi l-a dat şi am plecat mulţumind-i. Ca majoritatea vânzătorilor români nu mi-a zis nici "Dute ...". 

Stângăcia cu care vânzătoarea manipula casa de marcat mă face să cred că nu o foloseşte prea des.

A doua situaţie s-a întâmplat astăzi. De dimineaţă, înainte de job am fost într-un super-market să fac nişte mici cumpărături. La ieşire, pentru că nu mâncasem nimic de dimineaţă am decis să cumpăr doi covrigi şi doi langoşi de la un chioşc aflat la ieşirea din super-market. În total era 3,6 ron. O domnişoara era pe post de vânzătoare şi covrigii se faceau în spatele ei. Când mă servea ea, în spatele meu au venit alţi clienţi. Mă serveşte şi aştept să îmi dea restul. Apoi, instant, duduia îi întreabă pe cei din spatele meu ce vor. I-am adresat aceeaşi întrebare:

 "- Bon fiscal se poate?"

 "- Da!"

Şi apoi, a început adevăra distracţie! A batut de 4 ori în casă suma greşită, a scos hartia, a rupt-o... numai suma magnifică de 3,6 ron se încăpăţâna să fie afişată pe display-ul casei de marcat. Semne clare că duduia  NU obişnuia să folosească casa de marcat. Într-un final, la a cincea încercare a reusit! URAAA!

Cu siguranţă astfel de cazuri se regăsesc la fiecare pas, în orce colţ din oraşele patriei. Sunt convins că fiecare din noi se loveşte aproape zilnic de aceste aspecte. 

Important e să luam atitudine. Eu, am început să o fac. Sper că şi tu! :)

Vânzătorilor de la noi le recomand o simplă vizită în Germania. Vor rămâne şocaţi de modul politicos în care vânzătorii te întâmpină, cum îţi răspund şi cum încearcă din răsputeri să-ţi dea ultimul cent. Aceeaşi poveste şi la hoteluri. Te simţi tratat cu un profund respect... iar la noi, la Mamaia cu foarte mult dispreţ pe bani tăi. De aceea, prefer să merg peste graniţă, decât să fac un drum interminabil  (Timişoara - Constanţa) şi să fiu umilit.